Lucrările de realizare a primei unităţi de producţie pe noua platformă economică High-Tech Industry Park (HTIP) Craiova au fost lansate joi, în cadrul unui eveniment onorat prin prezenţa ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu. Proiectul aparţine companiei germane Wielpütz Automotive, care şi-a propus, conform scrisorii de intenţie, ca la finele primilor 5 ani să atingă, la Craiova, un volum total al investiţiilor de peste 10 milioane de euro şi un număr de 500 de angajaţi.
Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, a evidenţiat, în acest context, susţinerea şi facilităţile de care pot beneficia investitorii care se instalează în România, atât din partea statului, cât şi a autorităţilor locale. „Este o plăcere deosebită să particip astăzi la evenimentul care marchează începerea construirii unei fabrici într-un parc industrial pe care l-am gândit în direcţia unei dezvoltări rapide. Sperăm că, în perioada următoare, vor fi create şi alte astfel de platforme economice în Craiova, prin proiecte în care municipalitatea să fie parte. Compania Wielpütz va fi, probabil, beneficiara unui ajutor de minimis în prima etapă, având în vedere faptul că nivelul investiţiei este, deocamdată, sub limita de la care pot fi acordate ajutoarele de stat, în valoare de 10 milioane de euro pentru fiecare fabrică înfiinţată, însă nu este exclus ca proiectul dumneavoastră să depăşească acest prag în etapa ulterioară. Veţi putea beneficia, cu certitudine, de stimulentele pentru angajarea şomerilor. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale are deja în derulare demersul privind ucenicia, iar directorul acestei noi fabrici, Dieter Hallabrin, a fost prezent la dezbaterea pe care am organizat-o luna trecută la Craiova, cu participarea angajatorilor şi cu primarii din toate localităţile judeţului Dolj. În acest context, am anunţat faptul că, din finanţarea europeană obţinută, statul asigură plata salariului minim pe economie pentru angajarea oricărei persoane necalificate, indiferent de vârstă, dacă angajatorul acceptă ca aceasta să fie formată la locul de muncă, iar la finalul unei perioade cuprinse între 1 şi 3 ani să asigure certificarea de ucenic“, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale. La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj Cosmin Vasile a afirmat: „Astăzi, prima companie demarează construirea unei unităţi de producţie în High-Tech Industry Park. Sperăm ca acest început să fie unul de bun augur şi ne bucurăm că aţi ales Craiova pentru realizarea investiţiei dumneavoastră. În ianuarie, atunci când semnam contractul, ne anunţaţi că în luna mai veţi începe lucrările şi iată că, patru luni mai târziu, angajamentul este onorat. Este evident, aşadar, faptul că reprezentaţi o companie germană cu o bogată tradiţie, de peste 100 de ani, o companie care se remarcă printr-o mare seriozitate.
High-Tech Industry Park a început cu o suprafaţă de 24 de hectare, pusă la dispoziţie de Consiliul Judeţean Dolj. Vom ajunge în curând la aproape 36 de hectare şi îmbucurător este faptul că 83 la sută din terenurile oferite iniţial investitorilor sunt deja închiriate”. La evenimentul organizat pentru a marca începerea lucrărilor de construire a fabricii realizate de Wielpütz Automotive au mai participat primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, alături de viceprimarii Adrian Cosman şi Stelian Bărăgan şi de administratorul public al municipiului, Sorin Manda, prefectul judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, administratorul public al judeţului Dolj, Cosmin Durle, directorul general al HTIP Craiova, Constantin Mitriţă, în timp ce compania germană a fost reprezentantă de Hans Schultes, CEO, şi de Dieter Hallabrin, Plant Manager Craiova.