Eveniment

Andronescu, vizită de lucru în Vâlcea cu buzunarele goale

Ministrul Andronescu nu promite bani pentru terminarea campusurilor şcolare

„Nu sunt bani pentru finalizarea campusurilor liceale în acest an”, a declarat ministrul Ecaterina Andronescu, vineri, 12 octombrie, la Vâlcea. Ea a precizat că, în acest moment, în ţară sunt 162 de campusuri şcolare, în „diferite faze de execuţie” pentru care nu există finanţare. Astfel, deşi aveau promisiuni în vară că vor veni bani măcar pentru finalizarea construcţiei unde a funcţionat liceul, autorităţile din Călimăneşti nu vor putea finaliza nici în acest an campusul şcolar. Ministrul spune că nu va renunţa nici la bacalaureatul profesional, „nu din ambiţie personală”, ci de dragul celor 150 de mii de elevi care au rămas anul acesta fără diplomă.

Fără bani pentru campusurile şcolare

Ministrul Educaţiei a făcut un scurt popas în comuna vâlceană Prundeni, unde s-a întâlnit cu mai mulţi directori de unităţi şcolare din judeţ. Printre problemele ridicate de aceştia a fost şi situaţia campusului şcolar de la Călimăneşti, rămas pe jumătate neterminat de mai bine de patru ani. „Am dosarul Liceului Economic, dar nu pot promite pentru acest an nimic mai mult. Încercăm cu Banca Mondială în mai multe astfel de cazuri să obţinem finanţare. Vreau să spun că, în România, în acest moment, sunt 162 de campusuri liceale aflate în diferite faze de execuţie şi care au rămas fără finanţare”, a răspuns ministrul la întrebarea directorului grupului şcolar din Călimăneşti: „Ce se va întâmpla cu această unitate şcolară?” De aproape cinci ani, elevii de la liceul din Călimăneşti învaţă în trei locaţii diferite, asta după ce clădirea unităţii şcolare a fost distrusă pentru a fi renovată. Liceul din Călimăneşti este singurul din ţară care mai pregăteşte tineri în domeniul serviciilor de alimentaţie publică şi turism.

Clasa pregătitoare, soartă indecisă

Nici ce se va întâmpla la anul cu clasa pregătitoare nu se ştie încă, dar ministrul înclină să o retrimită la grădiniţe. „La jumătatea anului şcolar vom face o analiză: puncte tari şi puncte slabe. După opinia mea şi după ceea ce ştiu în acest moment, firesc ar fi ca ea să rămână în grădiniţe. Nu se punea problema clasei pregătitoare de anul acesta care evident va merge mai departe. Sunt însă foarte multe situaţii anormale. S-au desfiinţat în foarte multe şcoli laboratoarele, s-au desfiinţat sălile de sport şi s-au transformat în săli de clasă. În unele şcoli nu mai sunt cancelariile, în altele se învaţă pe holuri, în spaţii improvizate. În unele situaţii, aceste spaţii improvizate sunt destinate elevilor din clasa pregătitoare, iar în altele i-au pus pe elevii din clasele mai mari în spaţii inadecvate ca să facă loc celor mici. Părerea mea e că trebuie luată o măsură care să fie favorabilă elevilor şi şcolilor, nu pentru că are ambiţie cineva ca să mergem într-o direcţie sau alta”, a adăugat şefa învăţământului românesc.

Ministrul Ecaterina Andronescu s-a aflat săptămâna trecută în judeţul Vâlcea, unde a vizitat şcoala „Step by step” din comuna Prundeni şi a participat la manifestarea prilejuită de centenarul Şcolii „Tudor Vladimirescu” din municipiul Drăgăşani.

BAC-ul profesional, o alternativă la cel naţional

Un pic mai fermă este în ceea ce priveşte bacalaureatul profesional, pe care ministrul Andronescu îl susţine în continuare cu tărie, deşi preşedintele l-a trimis înapoi în Parlament. „Nu este vorba de o ambiţie a mea. Nu aş vrea să înţeleagă nimeni lucrul acesta. Este vorba de o necesitate care porneşte de la o realitate existentă deja. Anul trecut şi anul acesta au rămas fără examen de bacalaureat 150.000 de tineri de 18-19 ani. Situaţia pe care am analizat-o după examenul de bacalaureat mi-a arătat că, pe măsură ce se îndepărtează de anul absolvirii, şansa de a promova examenul se reduce dramatic. Ca urmare, noi nu putem să îi abandonăm pe aceşti tineri, pentru că ei au îngroşat numărul şomerilor în acest an. Imediat după BAC s-a înregistrat un salt, o creştere a numărului de şomeri cu această categorie de vârstă. Deci, bacalaureatul naţional nu este deranjat cu nimic, toţi elevii claselor a XII-a pot opta pentru bacalaureatul naţional, iar bacalaureatul profesional este o alternativă pentru cine doreşte mai multe competenţe profesionale pentru accesul pe piaţa muncii”, a explicat ministrul Educaţiei.

Barem pentru liceu

De asemenea, Ecaterina Andronescu a afirmat că în următorii ani se va analiza şi perspectiva de a face o diferenţiere a elevilor după absolvirea gimnaziului, în condiţiile în care vrea clasa a IX-a în continuare la ciclul liceal şi nu la cel gimnazial aşa cum l-a gândit fostul ministru Daniel Funeriu. „Ca să nu mai întâlnim situaţii de elevi care să meargă spre licee, deşi au medii gimnaziale sau rezultate la evaluarea naţională mai slabe, vom face în viitor o diferenţiere, poate chiar şi pe baza unui barem. Astfel, după o anumită medie să se meargă la liceu, iar sub acea medie să se meargă spre şcolile profesionale. În acest caz, însă, trebuie gândită o restructurare a şcolilor profesionale prin identificarea unor specializări în funcţie de ce se caută pe piaţa muncii. Aici este obligatorie colaborarea între şcoală şi agenţii economici”, a precizat Ecaterina Andronescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...