Două persoane au murit şi alte trei sunt grav rănite în urma unui accident rutier produs marţi dimineaţă pe DN67, în judeţul Vâlcea, în zona localităţii Mihăeşti, unde un taxi şi o dubă s-au ciocnit, informează ISU Vâlcea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Cătălin Popescu, accidentul a avut loc la Mihăeşti, între localităţile Râmnicu Vâlcea şi Horezu, la ora 5 şi 53 de minute.
Primele date de la locul accidentului arată că un autoturism şi o dubă s-au ciocnit violent, iar în urma accidentului doi oameni au murit pe loc (un bărbat şi o femeie), iar alţi trei sunt răniţi, starea acestora fiind gravă. Un şofer de 37 de ani din comuna Poiana Lacului, Argeş, într-o curbă la dreapta, din cauza neadaptării vitezei şi carosabilului umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens întrând în coliziune cu un taxi în care se aflau 4 persoane (şoferul, un bărbat şi 2 femei), pasagerii se duceau la serviciu. Din impact a rezultat decesul şoferului de taxi, un bărbat de 57 de ani din Govora, şi decesul pasagerei din stânga spate. Ceilalţi doi pasageri sunt răniţi grav, fiind duşi la spital. De asemenea, şoferul dubei este rănit uşor. Conducătorul dubei a fost testat pentru alcool, rezultatul fiind negativ.
Mai multe ambulanţe de la Serviciul judeţean Vâlcea precum şi echipajele de descarcerare din cadrul ISU au intervenit la faţa loculuit.
Ancheta poliţiei va stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.