Administraţie

Ambasadorul Republicii Belarus s-a întâlnit cu conducerea Primăriei Râmnicului

Duminică, 20 mai, Excelenţa Sa Andrei Grinkevich, Ambasadorul Republicii Belarus în România, a avut o întâlnire la Primăria municipiului cu primarul Mircia Gutău şi cu viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu.

Pe parcursul întâlnirii care a durat aproape trei ore, ambasadorul belarus a făcut o prezentare detaliată şi foarte precisă a fostei republici sovietice, detaliind performanţele cu care această ţară se mândreşte în domeniile economic, industrial, turistic, de IT sau cultural, precum şi relaţiile stabilite până în prezent cu instituţii şi companii din România. Cu această ocazie au fost identificate mai multe domenii posibile de colaborare, reprezentantul Republicii Belarus urmând să trimită Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea o listă cu oraşe din ţara pe care o reprezintă, care ar fi interesate de stabilirea unor relaţii de înfrăţire cu Râmnicu Vâlcea. Aceste relaţii, ce vor fi stabilite la nivel de administraţii locale, vor sta, ulterior, la baza unor cooperări economice reciproc avantajoase între companii din Râmnic şi omologi din Belarus, asigurându-se astfel deschideri economice fără precedent, inclusiv cu state din zona Asiei. Ambasadorul Republicii Belarus a avut amabilitatea să participe, cu această ocazie, şi la festivitatea de premiere a câştigătorilor ”Crosului Râmnicului” şi ai concursului ”Râmnic 630”, care s-a desfăşurat duminică dimineaţa pe esplanada din faţa Primăriei municipiului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...