Inedit

Câinii de salvare, la examen

14 câini de salvare şi căutare din întreaga ţară s-au întrecut azi, în cadrul campionatului organizat la Craiova, iar cei mai buni au primit calificative. Numai că probele au fost foarte grele, mai ales cea de căutare a victimelor printre clădiri dezafectate.

Iuno are aproape doi ani şi este din rasa ciobănesc belgian. Este pentru a doua oară când participă la o asemenea competiţi şi speră să treacă de la nivelul E, de începător la următorul. A reuşit să găsească victima în 12 minute, dar nu a fost suficient să îl convingă pe arbitru. „Degeaba s-a dus direct că nu a fost constantă. Maxim suficient”!”, a spus arbitrul. “Încercăm să evaluăm câinii, cei 14 câini care s-au înscris în specialităţile de urmă căutare pe suprafaţă şi dărâmături, îi evaluăm pe toate nivelele lor de pregătire. Avem un evantai de rase interesant, cinci, şase, şapte rase din mai multe oraşe, Bucureşti, Timişoara, Braşov”, spune Liviu Ionescu-preşedinte Centrul Canin Craiova.

Pe lângă proba de căutare, patrupedele de salvare s-au întrecut şi la probele de obedienţă şi dexteritate

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

22.05.2018 - 07:31A doua sursă :Cei 14 câini "de salvare" din întreaga ţară au fost de fapt 11, şi doar 1 din Timişoara, restul din Craiova. Dintre cei 11 câini prezentaţi la examen, 9 sunt antrenaţi chiar de cel care a arbitrat examenul. Apoi dintre cei 9 doar 4 câini au reşit să treacă de prina probă, pentru ca la finalul examenului doar 2 câini să promoveze. Felicitări organizatorului pentru intenţie şi antrenorului pentru rezultate! În ceea ce priveşte participanţii, sincere felicitări pentru ceea ce faceţi! Cu siguranţă cei ce faceţi această activitate extraordinară o faceţi din pasiune şi din dragoste pentru oameni şi câini deopotrivă, nu vă lăsaţi înfrânţi de cei cu intenţii rele şi care îşi urmăresc propriul interes. Mult succes în continuare, pentru cei ce merită cu adevărat!

A treia sursă ce spune?

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...