Până la finalul lunii mai, Shopping City Râmnicu Vâlcea se transformă în destinaţia preferată a pasionaţilor de evenimente. Activităţi distractive şi interactive, destinate atât copiilor cât şi adulţilor, vor fi organizate în centrul comercial, iar accesul vizitatorilor este gratuit.
Pe 16 mai, începând cu ora 18:30, se dă startul evenimentului „Mişcare pentru fiecare”, în cadrul căruia vizitatorii centrului comercial pot afla cele mai bune sfaturi pentru un stil de viaţă sănătos de la expertul în fitness şi nutriţie, Cristian Margarit.
Mai mult, de la 19:30, pasionaţii de sport sunt invitaţi de antrenorii Sportify la o oră de BOSU. Prin acest antrenament cardio care are la bază mişcările clasice de aerobic, executate pe o sfera de 65 cm, vizitatorii vor avea şansa să îşi tonifieze întreaga musculatură, printr-o sesiune de sport distractivă şi eficientă.
Evenimentul „Mişcare pentru fiecare” se va desfăşura în Shopping City Râmnicu Vâlcea în fiecare miercuri, respectiv pe 16, 23 şi 30 mai. Fiecare antrenament aduce o serie de surprize pentru participanţi, iar la finalul celor 3 săptămâni, în urma unei tombole, un pasionat de sport va fi desemnat câştigătorul marelui premiu al evenimentului, o vacanţă oferită de centrul comercial, în parteneriat cu TUI TravelCenter.
Pe 17 mai, un eveniment destinat copiilor va anima atmosfera din centrul comercial. Începând cu ora 18:00, cei mici sunt aşteptaţi în Shopping City Râmnicu Vâlcea pentru a asculta povestea „Ziua în care a fugit somnul”, interpretată de Valentina Zaharia, actriţă la Teatrul Naţional Bucureşti. Mai mult, copiii vor avea parte de o serie de suprize, iar de la ora 19:00, cei mici pot participa la sesiuni de desen şi alte activităţi distractive, special pregătite de organizatori.
Poveşti pentru copii vor fi interpretate în centrul comercial în fiecare joi din luna mai, de personalităţi diferite din lumea teatrului. Astfel, cei mici sunt aşteptaţi în Shopping City Râmnicu Vâlcea la evenimentul „Povestea săptămânii” atât pe 17 mai, cât şi pe 24 şi 31 mai, pentru a asculta cele mai frumoase naraţiuni, în cadrul unui eveniment educativ şi distractiv.
Surprizele nu se opresc aici pentru vizitatorii Shopping City Râmnicu Vâlcea. În fiecare luni, respectiv pe pe 21 şi 28 mai, consumatorii de cafea îşi pot începe săptămâna într-un mod inedit. La InfoPoint, între orele 10:00 şi 18:00, clienţii îşi pot personaliza orice cafea cu spumă achiziţionată din centrul comercial cu o imagine sau un text la alegere, conform preferinţelor lor.
Toţi vizitatorii Shopping City Râmnicu Vâlcea sunt invitaţi să participe la evenimentele organizate în centrul comercial. Mai multe detalii despre activităţile care se vor desfăşura în locaţie sunt disponibile pe https://shoppingcityramnicuvalcea.ro şi pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/shoppingcityramnicuvalcea/.
Despre Shopping City Râmnicu Vâlcea
Shopping City Râmnicu Vâlcea este poziţionat pe malul râului Olt şi este cel mai modern centru comercial din regiune. Construit pe un teren de aproximativ 12 hectare, Shopping City Râmnicu Vâlcea oferă vizitatorilor săi un mix unic de retail şi divertisment, atent croit pentru a răspunde nevoilor locuitorilor din regiune.
Oferta Shopping City Râmnicu Vâlcea include branduri internaţionale şi locale - modă şi accesorii, beauty, articole sportive, tehnologie, home&deco, jucării şi produse pentru copii, dar şi un food court extins şi spaţii multiple de divertisment - loc de joacă, casino, Cinema City şi o terasă exterioară, cu vedere unică spre râul Olt, pentru petrecerea timpului liber şi evenimente.