Sport

Fotbal, Liga a 2-a - Damila-ACS Poli 0-0

Remiză echitabilă în ploaie la Drăgăşani

Damila a remizat, 0-0, cu ACS Poli Timişoara şi ambele echipe rămân neînvinse

Pe un teren îmbibat de apă, trupa lui Lincar nu a mai repetat evoluţiile foarte bune de până acum. Alb-verzii rămân însă neînvinşi în eşalonul secund şi prelungesc o serie incredibilă, ajungând la 23 de meciuri consecutive în campionat fără înfrângere. Absenţa patronului Dan Niţu, aflat la Istanbul pentru a urmări jocul Turcia-România a purtat ghinion echipei vâlcene.

Mijlocaşul Lircă s-a accidentat în minutul 27, fiind înlocuit cu Voinea. Fostul timişorean Ad. Popa a fost aproape de gol în minutul 32, dar a reluat cu capul peste poartă din doar trei metri. În minutul 41, B. Geantă a şters un balon cu capul, dar mingea a ocolit puţin buturile lui Kirev. În partea secundă, A. Voinea a fost cel care a pus în pericol în două rânduri la poarta lui Kirev. Finalul a aparţinut însă bănăţenilor, care au dominat şi puteau da lovitura în ultimul minut, când Boldea a prins un şut bun, care a trecut puţin pe lângă vinclul porţii vâlcene. Astfel, s-a terminat egal şi ambele echipe continuă cursa pentru o clasare pe primele două locuri la finalul turului, alături de Corona, FCM Tg. Mureş, FC Bihor şi ACS Poli. Tânărul antrenor Erik Lincar rămâne neînvins pe banca Damilei în jocurile de campionat. ”Ne numim Damila, dar şi ei sunt Recaş, tradiţia nu mai contează, a fost un derby al locurilor de clasament, asta s-a văzut în teren. Pot să spun că e rezultat echitabil, dar la ocaziile din prima repriză puteam să câştigăm. Din punctul meu de vedere, cred că am avut mai multe ocazii ca ei, dar pe final au avut şi ei o ocazie de gol foarte bună şi puteam să şi pierdem. Oricum, îmi felicit jucătorii, au depus eforturi foarte mari. Am încercat să desfacem apărarea adversă, dar cred că astăzi nu ne-a avantajat nici terenul, mai ales în repriza a doua când mingea se oprea în apă. Acum ne interesează să câştigăm cât mai multe puncte, urmează un meci la Mioveni la o echipă cu jucători foarte buni, experimentaţi, care au evoluat la nivelul Ligii 1”, a afirmat Lincar.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...