Actualitate

Pompierii ISU Mehedinţi, la competiţia de atletism

În perioada 09-11 mai a.c, patru pompieri din cadrul ISU “Drobeta” al Judeţului Mehedinţi au participat la competiţia de Atletism şi Cros – etapa naţională, a Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi Asociaţia Sportivă a Pompierilor din România - Filiala Argeş.

Această competiţie a reunit peste 50 de sportivi, care îşi desfăşoară activitatea ca pompieri în cadrul a 23 de Inspectorate pentru Situaţii de Urgenţă din ţară.

În prima zi a competiţiei, pe Stadionul Nicolae Dobrin, s-au desfăşurat probele de alergare, viteză, săritura în lungime şi aruncarea greutăţii, iar în cea de a doua zi, participanţii s-au întrecut în parcurgerea a patru probe de cros, pe distanţe diferite, între 2000 de metri şi 6000 de metri, ce s-au desfăşurat în Pădurea Trivale. Căpitanul Lavinia Brebu, a reuşit să se remarce şi în acest sport, reuşind să încheie proba de cros 2000 m, pe locul I, urcând astfel pe prima treaptă a podiumului, aşa cum ne-a obişnuit la competiţiile de înot. Totodată, a obţinut locul al II-lea la proba de alergare 800 m. Rezultate deosebite au obţinut şi colegii noştri din cadrul subunităţilor Strehaia şi Vânju Mare. La proba de viteză 100 m, plt. maj. Dobrescu Florin din cadrul Staţiei Strehaia a ocupat locul II la categoria bărbaţi, cu vârste între 35-45 de ani, sg. maj. Deliu Marius s-a situat pe locul al III-lea, la categoria sub 35 de ani, iar plt. maj. Moise Dan Răzvan s-a clasat pe locul VIII la categoria de vârstă 35-45 de ani. În urma celor două zile de concurs, dominat de profesionalism, implicare, fair-play şi respect, participanţii au dovedit, încă o dată, că sunt pregătiţi pentru a face faţă misiunilor încredinţate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...