Sub Lupă

Brokerii lovesc şi în Mehedinţi

400.000 euro, prejudiciu la o firmă de brokeraj din Mehedinţi

Firma de brokeraj KNS Trust, cu punct de lucru în Capitală, este cercetată pentru că ar fi înşelat clienţii contactaţi pentru intermedierea de tranzacţii pe piaţa de capital, vizate de anchetă fiind două persoane, dintre care una şi-a recunoscut faptele, potrivit unor surse judiciare. Poliţiştii şi procurorii bucureşteni au efectuat, la sfârşitul săptămânii trecute, în Bucureşti şi Turnu Severin, percheziţii în vederea depistării unor persoane suspecte de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 400.000 de euro, a informat Poliţia Capitalei. Surse judiciare au precizat că una dintre persoanele vizate de anchetă este Ştefan Buruean. Acesta este asociat unic la KNS Trust Advisers Services SRL şi a confirmat că au fost făcute percheziţii la sediile firmei şi au fost ridicate documente, pentru verificări. El susţine că serviciile prestate nu au nicio tangenţă cu banii clienţilor.
Call center pentru cehi
Buruean a declarat, astfel, că firma KNS Trust activează ca un call center şi popularizează o platformă a companiei HighSky Brokers din Cehia, prin care se fac tranzacţiile. „Noi nu avem nicio tangenţă cu banii. Niciun client nu bagă bani în compania noastră. Clientul îşi deschide propriul cont de tranzacţionare şi este anunţat când apare o ştire pe piaţă. Dacă vor, intră, dacă nu, nu”, a spus Buruean. Pe de altă parte, pe site-ul reclamatiibursa.ro, sunt postate mesaje de către persoane care spun că au folosit serviciile firmei şi că operatorii încercau să îi convingă să investească sume tot mai mari, în condiţiile în care ieşeau în pierdere în urma tranzacţiilor. „Reclamaţii sunt la toate companiile, de multe ori postate de alte firme din acelaşi domeniu. Eu dacă vă spun să săriţi pe geam, nu săriţi. Nu o să spună nimeni: «ştirea asta mi-a adus câştig»”, a comenatat Buruean. Acesta a precizat că există o înţelegere cu HighSky Brokers, care plăteşte firma românească în funcţie de clienţii aduşi. Potrivit datelor înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, KNS Trust Advisers Services SRL a fost înfiinţată în 2011, cu sediul social la Bucureşti, fiind radiată în urma schimbării sediului într-un alt judeţ şi înregistrată din nou, la 28 martie 2012, la Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi
Supravegheaţi de Banca Naţională a cehiei
Pe site-ul KNS Trust se precizează că firma are capital integral românesc şi că, la 1 februarie, a semnat un contract de reprezentare cu HighSky Brokers, o firmă de brokeraj care lucrează sub supravegherea Băncii Naţionale a Cehiei. HighSky Brokers oferă clienţilor posibilitatea deschiderii unui cont pentru tranzacţii cu bani, bunuri, indici brusieri, acţiuni şi obligaţiuni, potrivit highsky.com. Fondurile depuse de clienţi sunt protejate de Fondul Ceh de Garantare. Administratorul firmei KNS Trust este societatea Megaest Admin SRL din Drobeta-Turnu Severin, avându-i ca asociaţi pe Marian-Valentin Ciotîrlă şi Laurenţiu Murgu. Potrivit aceloraşi surse judiciare, Ciotîrlă este a doua persoană vizată de anchetă. Aceasta şi-ar fi recunoscut faptele şi, mai mult, ar fi fost de acord să plătească o parte din suma considerată prejudiciu, au mai spus sursele citate. Potrivit Poliţiei Capitalei, ancheta în acest caz vizează activitatea unei societăţi de brokeraj cu sediul în Turnu-Severin şi punct de lucru în Bucureşti, în cadrul căreia funcţiona un call-center utilizat pentru atragerea de clienţi - persoane fizice şi juridice. Prin intermediul acestui call-center din Bucureşti, potenţialilor clienţilor li se propunea intermedierea tranzacţiilor pe piaţa de capital, oferindu-li-se totodată şi servicii de administrare a sumelor investite, a mai precizat Poliţia Capitalei Odată determinaţi să investească anumite sume de bani, prin intermediul unor site-uri clonate, clienţilor li se crea falsa impresie că tranzacţionează ei înşişi pe piaţa de capital, spun poliţiştii. Din cercetările realizate până în acest moment, a rezultat faptul că două persoane ar fi transferat în conturi off-shore anumite sume pe care le atrăgeau din tranzacţii. Aceste sume erau apoi reintroduse în circuitul financiar prin încheierea de contracte fictive pentru diverse servicii şi prin facturarea fictivă către alte societăţi off-shore. De asemenea, a rezultat că cele două persoane ar fi încheiat pentru aproximativ 150 de salariaţi contracte de muncă cu salariu minim, existând suspiciuni că angajaţii ar fi plătiţi cu sume mult mai mari decât cele declarate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...