Eveniment

Un proiectil militar a căzut pe o maşină, în Craiova

Un proiectil militar a căzut din cer, seara trecută, şi s-a oprit în parbrizul unei maşini. Totul sa petrecut în cartierul Craioviţa Nouă din Craiova, iar oamenii au intrat în panică când au văuut depsre ce e vorba.

Oamenii au declarat că inţial au crezut că pe cer sunt lampioane, însă în momentul în care au observat că ar fi vorba de un proiectil militar s-au speriat. Obiectul misterios care a căzut din cer a distrus parbrizul unui autoturism, iar oamenii au precizat că alte două obiecte asemănătoare ar mai fi căzut în zonă. „Am crezut că este un lampion, iar imediat s-a stins şi noi ne-am bucurat când am văzut prima dată. Peste două sau trei minute am auzit o bubuitură şi am văzut ce este. După am auzit o altă bubuitură şi lângă noi şi un pic mai departe. Cei de la ISU au spus că este trasor sau proiectil de iluminare“, a povestit nepotul proprietarului maşinii distruse.

Proprietarul autoturismului distrus de proiectilul căzut din cer a declarat că se putea întâmpla o nenorocire, iar maşina putea să explodeze. „Proiectilul ăsta a căzut prin maşină şi am ieşit imediat să opresc alarma. Nu am ştiut ce se întâmplă. Ne-am trezit în mijlocul cartierului cu un proiectil de 30 sau 40 de centimetri lungime şi cred că are trei kilograme. A făcut scurt şi putea să ia şi foc. A intrat proiectilul până jos la instalaţia electrică şi putea să se întâmple o nenorocire. Bine că nu a fost mai rău că erau mulţi copii care se jucau aici în parcare“, a spus Marian Tiţă, proprietarul maşinii.

Se fac verificări acum pentru a stabili cum s-a întâmplat totul.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...