Sub Lupă

Şeful i-a aruncat mâncarea în faţă şi i-a întors spatele

Imaginile uluitoare au fost surprinse de o cameră video amplasată chiar în biroul societăţii Lucrări Drumuri şi Poduri Judeţene Dolj. Angajata mânca la birou, în timp ce şeful acesteia s-a ridicat şi i-a aruncat mâncarea în faţă, apoi a părăsit biroul, fără nicio explicaţie.

A doua zi după incident, angajata a suferit un accident vascular la ochi. Femeia are aproximativ 40 de ani şi lucrează de mai bine de 12 ani la Societatea Lucrări Drumuri şi Poduri Judeţene. Incidentul s-a petrecut în dimineaţa zilei de 26 aprilie şi pentru că nimeni din instituţia în care lucrează nu a luat nicio măsură, femeia a mers cu imaginile de pe camera de supraveghere să facă sesizare la Sindicatul “Forţa Legii”. În referatul pe care aceasta l-a adresat sindicatului, femeia declară că se pregătea să ia o gustare când şeful său s-a ridicat de la birou, a venit spre ea şi i-a împins mâncarea în faţă, după care a înjurat-o şi a ieşit din birou. Femeia susţine în referat că şeful a lovit-o atât de tare încât furculiţa cu care mânca i s-a rupt în gură. Sindicatul Forţa Legii, căruia i s-a adresat femeia, a cerut cercetare disciplinară pentru şeful agresor. “Noi facem toate demersurile necesare pentru a o ajuta pe angajata care ne-a cerut spijinul. Am cerut cercetare disciplinară, vom sesiza şi Inspecţia Muncii şi îi vom oferi femeii asistenţa juridică de care are nevoie până la sfârşit”, a declarat Ringo Dămureanu, preşedinte Sindicatul “Forţa Legii”.

Angajata doreşte să-şi păstreze anonimatul, fiind mamă, unic întreţinător de familie. Este membru de sindicat de peste 3 ani. Punctul ei de vedere va fi exprimat exclusiv prin reprezentantul său legal - Sindicatul Administraţiei Publice ”Forţa Legii”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...