Peste 100 de elevi şi studenţi din ţară au participat azi, la un concurs de robotică, în centrul Craiovei. A fost un traseu dificil pentru roboţii creaţi de participanţi din cauza pavajului care nu le permitea să ducă până la final traseul. Concursul va continua şi vineri când cei care vor câştiga vor fi premiaţi.
Evenimentul de la Craiova a reunit opt centre universitare şi şase licee din ţară şi a început încă de dimneaţă la Craiova. Cea mai importantă probă, cea de Roboţi mobili, a avut loc în Centrul vechi, zona pietonală. „Pasiunea pentru roboţi a apărut ulterior nu a fost de la început, s-a făcut un concurs în facultate şi am zis hai să încercăm şi noi, nu ştiam mai nimic, dar am avut noroc cu colegii mei care erau foarte deschişi şi acum ajuns la al treilea robot deja”, a spus unul dintre concurenţi. „Toate echipele au depus eforturi pentru a se pregăti, pentru a-şi dezvolta propriile structur, de asemenea a fost şi o sesiune de antrenamente dimineaţă când s-a mai făcut unele reglaje. Este posibil să mai apară probelem dar în sine acest concurs este o foarte mare propagandă”, Mircea Niţulescu- profesor universitar coordinator.
Universitatea din Craiova, cea care a organizat acest eveniment este singura universitate din ţară care a reuşit să creeze şi să dezvolte şi o direcţie de studii doctorale în domeniul mecatronicii şi roboticii în cadrul Şcolii Doctorale „Constantin Belea” a Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică.