Personalitatea lui Ion Soare poate fi aşezată sub semnul formator al caligrafiei („Arta şi deprinderea de a scrie frumos. Fel de scriere al cuiva.” - Din ngr. Kalligraphia, fr. calligraphie.) Altă traducere, polisemantică , interesantă şi propedeutică în acest caz, ar putea vorbi despre ceea ce înseamnă filologul Ion Soare. Despre apetenţa sa spre dragostea de literă, cuvânt, fonem şi, spre împliniri, hieroglifa, povestesc textele sale. Să cităm din cele câteva rânduri scrise de academicianul Virgil Candea, (autor şi al volumului "Raţiunea Dominantă" (Contribuţii rate în arhivele din Oltenia" (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2005): "Aceste documente (....)prezintă un interes deosebit pentru cunoaşterea vieţii social-politice şi economice a epocii respective. În acelaşi timp, ele oferă detalii noi privind nu numai diverse aspecte ale slavonei ca limba de cultură în Ţările Române, ci şi propria noastră limbă.(....).Or tocmai această limbă se bucură de atenţia specială a autorului, cunoscut şi ca scriitor şi ca unul din animatorii vieţii culturale din Râmnicu Vâlcea şi, în genere, din Oltenia''. Am contextualizat relaţia dintre Virgil Candea şi discipolul său, Ion Soare, pentru idealitatea ei, formată "literă cu literă".
Altă remarcă, de la început, trebuie să o facem despre bibliografia folosită de Ion Soare. Serioasă, ceea ce îl face să stea departe de indecenţele traco-dacice, zăngănite cam des, nu numai de neaveniţi, dar şi de spârcuiţii nongramaticali. Debutul de la Prescurtări bibliografice este, să zicem aşa, inspirat. Amf., G.f.=[Autor neidentificat], Gramatica fizicii, trad. din limba italiană de Amfilohie Hotiniul, ms. de la sf. sec. al XVIII-lea, aflat la B.A.R. Alexandru Piru în ''Literatura română veche'', Epoca veche, vol. 1, Epoca Premodernă, Ediţia a doua revăzută, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti-1970, Perioada veche, Editura didactică şi pedagogică-1970, Ediţia a treia revăzută (Referent ştiinţific Şerban Cioculescu, prof. dr. doc. D. Păcurariu, referent ştiinţific, la Epoca Premodernă, Prof. dr. Şerban Cioculescu, prof. dr. doc. Constantin Ciopraga) aminteste manuscrisul.
Manuscrisul citat este prezentat de Ştefan Ciobanu în: „Istoria literaturii române vechi” (selecţie îngrijită de Dan Horia Mazilu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1989), Ediţia de la Chişinău, Hyperion, 1992. Capitolul se numeşte: „Amfilohie Hotiniul”, p. 634-637. Ştefan Ciobanu afirmă: „O figură interesantă în viaţa culturală a Moldovei, în această epocă o prezintă Amfilohie, episcopul de Hotin. Profesorul N. Iorga afirmă ca Amfilohie ar fi fost făcut episcop de Hotin de către „guvernul provizoriu rusesc” (între anii 1769-1774). Dintr-o scrisoare a lui Amfilohie, trimisă la 10 ianuarie 1768 arhimandritului mănăstirii Pecerska de la Kiev, reiese că Amfilohie Hotiniul pe atunci era episcop la Hotin. Cu alte cuvinte, el devine episcop cel puţin cu doi ani înainte (1767) de ocupaţia rusească.”
Să vedem acum textul in detalii al lui Nicolae Iorga în: „Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821). Vol. II: Epoca lui PETRE MAIOR - Excursuri”, ediţie îngrijită de Barbu Theodorescu, despre Amfilohie Hotiniul, atunci când discută opera: „Istoria pe scurt a românilor” a lui Samuil Clain: „Însemnătatea părţii consacrate istoriei moldoveneşti e şi mai mică. Ca izvor naţional, Clain cunoştea pentru acest principat numai pe Ureche şi pe „Miron” Costin: el avuse adică letopiseţul moldovenesc, întrerupt prbabil la 1661 încă, a lui Nicolae Costin, dar se pare că nu-i ajunsese vremea pentru a copia a doua jumătate a prelucrării.
Povestirea începe cu retragerea tătarilor, cu consideraţii asupra voievodului din „Bogdan” şi a Cumaniei ungureşti. Cu greşeli şi confuzii - se confruntă Latco moldoveanul cu munteanul Laico -, se face istoria stăpânirilor Moldovei, întrebuinţându-se, pe lângă izvorul de ţară, Stryjkowski, Bielski, cât şi despre Ştefan cel Mare. La urmă citim: „Aici acum, de astă dată, fac sfârşit vieţilor şi domniilor Domnilor moldoveneşti; numai voi mai adaoge din Amfilohie, episcopul Hotinului, pe sccurt Domnii care au fost dupa acesta.” Ceea ce se şi face.” (este pentru prima dată când este citat de N. Iorga).
Amfilohie Hotiniul îşi desăvârşeşte opera sub episcopul Iacob: „Iacob, protostinghelul fu ales, la 18 decembrie 1782, pentru a înlocui pe Inochenţie, şi el schimbă cu desăvârşire înfăţişarea acestui colţ de barbarie orientală; episcopia de Huşi, cu pâmănturile şi clădirile sale, deveni „o grădină a Moldovii”; el săpă fântâni, introduse irigaţii, cu gândul poate să-şi mântuie zilele în înfloritorul adăpost de seninătate monacală pe cari-l crease prin munca sa.”
În timpul pastoraţiei lui Iacov: „Se imprimară la tipografia metropolitană, reorganizată de dânsul, pe lângă imenşe acte oficiale, o Liturghie, în 1794, o Psaltire, în 1802, Înfruntarea Jidovilor de Neofit, în 1803, şi, afară de acestea, operele lui Amfilohie, episcopul de Hotin.”
Opinii
25.04.2018

Ion Soare: Unde sfârşeşte utopia literei şi începe calvarul Enciclopediei...
Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >