Misiune contraconometru pentru pompierii olteni, care au intervenit în această după-amiază, în oraşul Scorniceşti, pentru salvarea unui bărbat din podul unui bloc de locuinţe.
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, din oraşul Scorniceşti, executa lucrări la acoperişul blocului şi a căzut de la o înălţime de aproximativ doi metri.
La faţa locului s-au deplasat pompierii de la Staţia Scorniceşti şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Olt.
Pacientul a fost găsit conştient, cu traumatism cranio-facial, traumatism toracic şi traumatism la umărul stâng.
Având în vedere accesul dificil către pacient şi posibilităţile limitate de extragere a acestuia, a fost solicitat sprijinul autoplatformei pentru intervenţie şi salvare de la înălţime din cadrul Detaşamentului Slatina.
Bărbatul a fost stabilizat de echipajul medical, asigurat cu ajutorul echipamentelor din dotarea autoplatformei şi coborât în siguranţă.
Pacientul a fost preluat de un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă şi transportat la UPU Slatina.