Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat marţi, 3 aprilie a.c., la solicitarea Administraţiei Naţionale “Apele Române" Administraţia Bazinală de Apă Olt, autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de regularizare a pârâului Bistriţa, pe sectorul de albie cuprins între podul de şosea DN64 (Băbeni) şi localitatea Costeşti, inclusiv până în zona de acces la Cheile Bistriţei.
Proiectul se referă exclusiv la albia minoră a pârâului Bistriţa, pe teritoriul administrativ al localităţilor Băbeni, Frînceşti, Tomşani şi Costeşti, iar lucrările constau în: recalibrarea albiei, suraînălţarea malurilor sub formă de dig, protecţii de mal, căderi pentru corecţia pantei, praguri de fund.
Investiţia este necesară pentru configurarea unei albii reprofilate pe întreg traseul studiat - 18,6 km - şi are ca scop punerea în siguranţă şi protejarea împotriva efectului distructiv al apelor mari a obiectivelor social-economice situate în zona inundabilă - poduri, traversări de conducte şi cabluri, zone locuite, linii electrice, puţuri de alimentare cu apă, construcţii hidrotehnice, drumuri judeţene şi comunale.