Viorel Radi este primar în comuna vâlceană Buneşti la al cincilea mandat. În ultimii ani, mulţi au spus despre el că are toate şansele chiar să iasă la pensie din această funcţie. Numai că, de la o vreme, alesului i se scufundă corabia prestigiului în cariera administrativă din cauza propriilor erori. Radi este acuzat vehement în ultimii ani că a transformat primăria într-un SRL de familie, păcat în care au căzut, de altfel, mulţi primari din Vâlcea şi din ţară, în general. De asemenea, mai este acuzat şi că a dispus cheltuirea nesăbuită a unor sume foarte importante din bugetul local pe lucrări dubioase.
Colac peste pupăză, sesizările tot mai numeroşilor localnici revoltaţi de atitudinea alesului au fost confirmate şi de experţii Curţii de conturi, inclusiv în ce priveşte situaţia de incompatibilitate în care s-a pus singur în perioada în care soţia sa, Iuliana Radi, în prezent şefa bibliotecii comunale, i-a fost subordonată direct, conducând din funcţia de consilier serviciul de contabilitate din cadrul primăriei conduse de Viorel Radi. Potrivit Procesului Verbal de constatare nr. 28/634/14.05.2010, Ion Zanfir, auditor extern în cadrul Curţii de Conturi – Camera de Conturi Vâlcea, a efectuat, în perioada 14 – 30 aprilie 2010, 4 mai 2010 şi 10 -14 mai 2010, auditul financiar privind verificarea contului de execuţie şi a bilanţului contabil pe anul 2009 la Primăria comunei Buneşti. “În perioada supusă controlului şi în timpul controlului, conducerea executivă a unităţii a fost asigurată de: Radi Viorel – primar, ordonator principal de credite; Radi Iuliana – consilier – serv. de contabilitate”, am citat din documentul amintit. Auditul financiar a fost încheiat prin emiterea de către Ion Zanfir a Deciziei nr. 26/18.05.2010, în care au fost dispuse Primăriei Buneşti o serie de măsuri. Aducerea lor la îndeplinire a fost comunicată de primăria condusă de Viorel Radi prin adresele nr. 3.639/12.07.2010 (înregistrată la Camera de Conturi Vâlcea sub nr. 942/12.07.2010) şi 4.085/11.08.2010 (înregistrată la Camera de Conturi Vâlcea sub nr. 1.94/11.08.2010).
Incompatibilitatea, subliniată negru pe alb de auditorul Curţii de Conturi
În Nota unilaterală nr. 28/1.580 din 29 octombrie 2010, auditorul Ion Zanfir constată că Primăria Buneşti “a remediat deficienţele consemnate în PV nr. 2.873”. Chiar dacă a dorit, poate, să-l ajute pe primarul Viorel Radi să iasă din impas, reprezentantul Curţii de Conturi mai mult l-a încurcat, deoarece a consemnat negru pe alb în nota amintită că “În baza HCL nr. 35/02.08.2010 privind aprobarea organigramei Primăriei Comunei Buneşti (anexa nr. 3), entitatea auditată a luat măsurile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru încetarea stării de incompatibilitate, respectiv doamna Radi Iuliana – consilier – serv. Contabilitate se află în subordinea domnului Cebuc Aurel – viceprimar şi are stabilite atribuţii de serviciu prin fişa postului (anexa 4).” Din acelaşi document reiese că Iuliana Radi a deţinut funcţia incompatibilă cel puţin doi ani: “activitatea financiar contabilă, aferentă anului 2009 şi în prezent (august 2010 – n.r.), este realizată de doamna Radi Iuliana, care nu are stabilite, prin dispoziţia ordonatorului de credite sau fişa postului, responsabilităţi pentru această activitate. Având în vedere că doamna Radi Iuliana este soţia domnului primar, raporturile ierarhice sunt incompatibile.” Despre eventuala competenţă a soţiei primarului în contabilitate vorbeşte şi alt aspect reţinut de reprezentantul Curţii de Conturi: “Entitatea auditată nu a întocmit balanţă de verificare la data de 31.12.2008. (...) Consecinţele economico-financiare: Necunoaşterea situaţiei financiare la finele anului 2009.” În data de 27 octombrie 2010, Primăria Buneşti a încheiat un contract pentru întocmirea bilanţului şi alte operaţiuni contabile cu un contabil autorizat independent.
Prefectul Florian Marin se poate considera sesizat oficial
Astfel, au fost încălcate prevederile Legii 161/2003 actualizată, art. 95, alineatele (1) şi (2), potrivit cărora “nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I. (...) Prevederile se aplică şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar.” Potrivit dispoziţiilor art. 91 din acelaşi act normativ, starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului de ales local (în cazul de faţă, anul 2008) şi dacă acesta nu renunţă la funcţia/calitatea deţinută anterior în termen de cel mult 15 zile de la dobândirea calităţii de ales local, ceea ce nu a fost cazul. Revenind la articolul 95 al aceleiaşi legi, el arată că “persoanele care se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) vor opta, în termen de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunţarea la calitatea de demnitar”, lucru care nu s-a materializat în termenii subliniaţi de lege.
Important de precizat este că ambii soţi Radi s-au aflat în incompatibilitate, lucru trecut cu vederea ilegal şi de secretarul unităţii administrativ teritoriale, care avea obligaţia, potrivit legii, să comunice prefectului judeţului situaţia. Apariţia acestui articol ar trebui să însemne că actualul prefect Florian Marin se poate considera sesizat oficial, trebuie să analizeze cazul şi să dispună în consecinţă. După cum se va vedea şi în continuarea acestui articol, reprezentantul Curţii de Conturi a stabilit că la Buneşti sunt mult mai multe încălcării ale legii în exercitarea actului administrativ.
Şase contracte de asfaltare dubioase încheiate în aceeaşi zi cu Europan Prod
În mai 2013, achiziţiile publice ale UAT Buneşti au fost luate la purecat şi de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP). Reprezentantul acestei instituţii, consilierul principal Valer Saru, a identificat în cadrul procedurii de supraveghere, printre altele, şi o serie de contracte suspecte încheiate de primărie cu Europan Prod SA. Şase dintre acestea au fost semnate şi înregistrate în aceeaşi zi, 21 aprilie 2008 - nr. 1.439 (cu valoarea de 17.895,62 lei, fără TVA), 1.440 (26.843,42 lei), 1.1.441 (35.818,23 lei), 1.442 (26.951,67 lei), 1.443 (35.791,13 lei) şi 1.444, toate având “o durată de 2 (două!) zile, după semnarea acestuia de către părţi şi emiterea ordinului de începere a lucrării”. Tot cu Europan Prod au fost încheiate, în acelaşi an, şi contractele nr. 4.845/07.10.2008, 5.390/22.12.2008 şi 3.035(?!?)/23.12.2008. Chiar şi obiectele contractelor, consemnate şi în raportul consilierului ANRMAP, lasă de înţeles că a fost vorba despre o investiţie fragmentată cu scopul de a ocoli prevederile legislaţiei în materie de achiziţii publice conform cărora investiţia de ansamblu ar fi trebuit scoasă la licitaţie şi urmărită calitatea lucrărilor efectuate. De asemenea, unele formulări sunt voit vagi asumate de ambele părţi semnatare, fiind aproape imposibil de identificat locul exact şi parametrii tehnici obligatorii. Exemple: “Execuţia, finalizarea şi întreţinerea lucrării Intersecţia DN 67 cu str. Buneşti” (contract nr. 1.439); “Execuţia, finalizarea şi întreţinerea lucrării de îmbrăcăminte de drumurilor Buneşti” (1.440); “Execuţia, finalizarea şi întreţinerea lucrării de reînnoire îmbrăcăminte rutieră Buneşti” (1.441); “Execuţia, finalizarea şi întreţinerea lucrării Reparaţie drum Buneşti” (1.442); “Execuţia, finalizarea şi întreţinerea lucrării Acoperire suprafaţă drum Buneşti” (1.443)... Şi aşa mai departe.
Spaţiul editorial ne obligă să ne oprim aici cu acest prim episod. Nu înainte, însă, de a aminti că de numele Europan Prod SA se leagă un număr mare de lucrări publice cu cântec şi costuri scandaloase executate în Vâlcea şi nu numai. De asemenea, după prima verificare la faţa locului, am rămas cu suspiciunea că o porţiune de drum din Buneşti, cu evidenţiere vagă (ca să fim eleganţi) pe hărţile localităţii, în lungime de câţiva kilometri buni, ar fi făcut obiectul mai multor contracte de achiziţie, situaţie anormală, dacă se confirmă. Până la următorul episod, aşteptăm cu interes explicaţiile primarului Viorel Radi, dacă va şi găsi bunăvoinţa de a răspunde la adresele noastre oficiale. Pentru că la birou, ori măcar la telefon, e neobişnuit de greu de contactat şi asta de ani buni deja.
Soţii Radi riscă să-şi piardă funcţiile publice pentru cel puţin trei ani
Legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, actualizată
Articolul 95
(1) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar.
(3) Persoanele care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1)sau (2) vor opta, în termen de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunţarea la calitatea de demnitar.
(4) Orice persoană poate sesiza existenta situaţiilor prevăzute la alin. (1)sau (2).
(5) Situaţiile prevăzute la alin. (1) şi neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (3) se constată de către şeful ierarhic superior al funcţionarilor publici respectivi, care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre funcţionarii publici soţi sau rude de gradul I.
(6) Situaţiile prevăzute la alin. (2) şi neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (3) se constată, după caz, de către primul-ministru, ministru sau prefect, care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre demnitar şi funcţionarul public soţ sau rudă de gradul I.
Legea nr. 176/ 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi functionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
Art. 25
(2) Persoana eliberata sau destituita din functie potrivit prevederilor alin. (1) sau fata de care s-a constatat existenta conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu exceptia celor electorale, pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a incetarii de drept a mandatului. Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de 3 ani de la incetarea mandatului. In cazul in care persoana nu mai ocupa o functie sau o demnitate publica la data constatarii starii de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdictia de 3 ani opereaza potrivit legii, de la data ramanerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti de confirmare a existentei unui conflict de interese sau a unei stari de incompatibilitate".