Special

Procesiune de Florii la Râmnicu Vâlcea!

Sâmbătă, 31 martie 2018, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, alături de Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Varsanufie, prefectul judeţului, Florian Marin, şi primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, însoţiţi de preoţi şi diaconi, consilieri judeţeni şi parlamentari vâlceni, au participat la tradiţionala procesiune închinată “Duminicii Floriilor”, care pregăteşte intrarea în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului cu gând curat de pocăinţă şi de schimbare a vieţii noastre în bine.

Pelerinajul de Florii a marcat pe de o parte, sfârşitul celor patruzeci de zile de post şi intrarea noastră împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos în taina Pătimirilor, iar, pe de altă parte, intrarea noastră cu Hristos Biruitorul morţii în Ierusalimul cel ceresc, pentru a ne elibera pe toţi din robia păcatului şi a patimilor egoiste şi a ne învăţa virtutea smereniei şi a iubirii milostive ca fiind urcuş spre Înviere.

Preşedintele Constantin Rădulescu i-a mulţumit Înalt Preasfinţiei Sale Varsanufie pentru clipele minunate pe care vâlcenii le-au trăit la Procesiunea de Florii, precum şi pentru organizarea de excepţie a acestui eveniment şi le-a urat tuturor vâlcenilor să dea Dumnezeu să fie sănătoşi, să fie binecuvântaţi cu veşti bune şi să primească cu bucurie în suflet miraculosele daruri din această ultimă săptămână, în aşteptarea Luminii Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...