Inedit

„Salvator din pasiune!”, la ISU Olt

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” al judeţului Olt desfăşoară în această perioadă a treia campanie de recrutare din cadrul programului de voluntariat „Salvator din pasiune!”.

Demersul are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.

După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de efectivele pompierilor militari vor consta în participarea la misiunile de intervenţie, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele: vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani; apt din punct de vedere medical; să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie; să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Voluntarii sunt ierarhizaţi în patru clase de competenţă:

-Voluntar I este clasa de competenţă cu care se încadrează voluntarii cu vârsta de peste 16 ani şi cărora li se va asigura participarea la cursurile de prim ajutor de bază. După parcurgerea a 240 de ore de voluntariat şi absolvirea cursurilor de prim ajutor, voluntarul poate participa la intervenţii în cadrul echipajelor de prim ajutor. În această situaţie se află domnişoara Clara PĂUN, care a aboslvit „Cursul de prim ajutor calificat şi descarcerare”, iar în acest moment execută misiuni împreună cu echipajul SMURD Slatina;

-Voluntar II este clasa de competenţă cu care se încadrează voluntarii cu vârsta de peste 18 ani, care vor fi pregătiţi în vederea participării la intervenţii, în funcţie de nevoile operative şi pregătirea acestora. Voluntarii ce dispun de această clasă de competenţă, după efectuarea a 240 de ore de voluntariat, li se asigură participarea la cursurile de prim ajutor. Este situaţia domnului Cristian Covaciu care a aboslvit „Cursul de prim ajutor calificat şi descarcerare”, iar în acest moment execută misiuni împreună cu echipajul SMURD Slatina;

-Voluntar III este clasa de competenţă care se acordă voluntarilor care dispun de contract de voluntariat de cel puţin doi ani, au executat 480 de ore de voluntariat şi au absolvit cursurile de prim ajutor. Voluntarilor ce dispun de acestă clasă de competenţă li se asigură participarea la cursurile de prim ajutor calificat cu competenţe extinse.
-Voluntar IV este clasa de competenţă care se acordă voluntarilor care dispun de contract de voluntariat de cel puţin trei ani, au executat 720 de ore de voluntariat şi au absolvit vursul de prim ajutor calificat, cu competenţe extinse.

Voluntarii ce deţin clasa de competenţă III şi IV pot urma cursuri de pregătire pentru intervenţia în situaţii de urgenţă, respectiv căutare-salvare, stingere incendii sau alte stadii de formare.

Participarea voluntarilor la intervenţii împreună cu echipajele Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă este condiţionată de absolvirea cursrului corespunzător.

În cele două etape ale programului „Salvator din pasiune!” desfăşurate de ISU Olt s-au înscris 26 de voluntari, iar aceştia au obţinut competenţe de bază în acordarea primului ajutor calificat. Cei doi voluntari prezenţi astăzi au absolvit şi „Cursul de prim ajutor calificat şi descarcerare”.

În această perioadă, colegii din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor au recrutat persone interesate de domeniul situaţiilor de urgenţă şi se va constitui o nouă serie de voluntari. Până în acest moment şi-au depus dosarele de înscriere 12 persoane.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...