Administraţie

Drum judeţean distrus de apă

Misiune dificilă pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Mai bine de 15 ore au acţionat cu o motopompă de mare capacitate, în comuna Văleni din judeţul Olt, unde s-a format un lac care se întindea pe o distanţă de 2 kilometri şi care avea nu mai puţin de 1,5 milioane de metri cubi de apă. Apa a creat presiune pe versantul care susţine drumul drumul judeţean şi l-a distrus pe o porţiune de 30 de metri, unde s-a creat un crater imens. Drumul a fost închis circulaţiei.

Problemele au apărut pe drumul judeţean 679 b, ce leagă localitatea Văleni de oraşul Roşiori din Teleorman, încă de azi noapte. Atunci primarul a sunat la 112 şi a cerut disperat ajutorul pompierilor, după ce apa provenită de la topirea zăpezii a provocat un crater chiar în carosabil.

„Am fost solicitaţi de către Primăria Văleni. Intervenim de azi noapte de la ora 2.00 cu un autocamion şi o motopompă de mare capacitate şi încercăm să tragem apa ca să nu mai exercite presiune asupra drumului”, au spus reprezentanţii ISU Olt. Autorităţile locale au luat decizia de a închide drumul.

„Nu am putut să credem că într-un timp atât de scurt apa o să vină, cu un volum atât de mare, care să depăşească secţiunea de scurgere a apei”, spune Ion Sofaru, primarul din Văleni.

Autorităţile judeţene care au acest drum în administrare caută acum soluţii pentru a repara cât mai repede drumul pentru a putea fi redat circulaţiei. Până atunci şoferii vor folosi alte rute ocolitoare.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...