Un val de praf deşertic provenit tocmai din Libia a lovit noaptea trecută şi sudul judeţului Dolj. În zona oraşului Dăbuleni a nins cu zăpadă de culoare portocalie. Specialiştii de la Staţiunea de cercerare din oraş au luat probe din zăpada respectivă şi verifică acum dacă este nocivă pentru culturile şi pomii de la staţiune.
A nins întreaga noapte la Dăbuleni, iar culoarea zăpezii este una neobişnuită. „În cea portocalie se observă depunerea de praf în partea de jos a paharului şi culoarea apei care este un pic colorată un pic”, spune un biolog de la staţiunea de cercetare.
„Culoarea este portocalie. Un portocaliu deschis. Probabil, într-adevăr particulele de nisip saharian care se aflau în atmosfera noastră, într-adevăr au existat deoarece este dovada certă că a căzut pe sol odată cu zăpada”, spune Aurelia Diaconu, director Staţiunea de Cercetare Dăbuleni.
Localnicii îşi fac cruce şi spun că nu au mai văzut până acum aşa ceva. „Nu, nu am văzut. Am rânit şi acum o lună de zile dar totuşi era albă, nu era roşie ca acuma. Din ce cauză o fi... Niciodată nu aţi văzut? Nu am pomenit aşa ceva”, spune un localnic.
Aceste fenomene ciudate au fost din ce în ce mai dese în ultimii ani, acesta nefiind primul val de nisip saharian care pătrunde pe teritoriul ţării noastre