Primăria municipiului Slatina se alătură celorlalte oraşe din ţară care, sâmbătă – 24 martie, vor celebra ”Ora Pământului”. Astfel, în intervalul orar 20.30 – 21.30, imobilul primăriei, precum şi principalele artere de pe raza municipiului Slatina, vor fi cufundate în întuneric.
Slătinenii care doresc să încurajeze consumul de energie calculat sunt rugaţi să se alăture acestei acţiuni nobile prin stingerea tuturor luminilor din locuinţă şi scoaterea din prize a aparatelor electrocasnice în intervalul menţionat.
Totodată, în aceeaşi zi şi în acelaşi interval orar, pe esplanada din centrul oraşului va avea loc un recital în aer liber susţinut de aproximativ 50 de copii ai Corului ”Dolce” de la Colegiul Naţional Vocaţional ”Nicolae Titulescu”, cor premiat la toate ediţiile olimpiadei naţionale corale. Evenimentul este organizat cu ocazia sărbătoririi Orei Pământului şi face parte din Programul Naţional ”Cantus Mundi”, program iniţiat de Corul Naţional de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” din Bucureşti, instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Scopul acţiunii ”Ora Pământului” este acela de a trage un semnal de alarmă în ce priveşte amploarea efectelor încălzirii globale şi de a sublinia necesitatea efortului susţinut pentru reducerea poluării planetei. Evenimentul este totodată şi un mijloc de promovare a ”soluţiilor verzi”, de combatere a schimbărilor climatice, de transmitere către cetăţenii municipiului Slatina a unui mesaj ecologic şi de conştientizare a societăţilor comerciale, instituţiilor şi cetăţenilor asupra adoptării unei conduite ecologice în scopul schimbării comportamentului de consum şi în vederea gospodăririi durabile a resurselor energetice – resurse neregenerabile şi epuizabile. Mesajul acţiunii ce se vrea a fi transmis anul acesta este: „Conectează-te la Terra”.