Sport

Handbal feminin

Comitet de sprijin pentru echipa Oltchim

Clubul Oltchim şi-a asigurat o mare parte din bugetul necesar pentru acest sezon prin sponsorizările care vor veni de la OMV Petrom şi Primăria Capitalei, dar şi de la vechii sponsori. Luni, la Bucureşti, s-a constituit Comitetul de Sprijin al echipei de handbal feminin Oltchim. La această acţiune au participat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, preşedintele FRH, Cristian Gaţu, preşedintele ANST, Carmen Tocală, primarul Rm. Vâlcea, Emilian Frâncu, antrenorul lotului naţional feminin de gimnastică Octavian Bellu, directorul tehnic al loturilor naţionale de fotbal juniori, Miodrag Belodedici, fostul cosmonaut Dumitru Prunariu, directorul sportiv al FRF, Daniel Prodan, preşedintele de onoare al FR Atletism, Iolanda Balaş-Soter şi oficialii Oltchim Petre Berbecaru şi Andrei Luca. O parte din încasările partidei de fotbal România-Olanda vor ajunge în conturile clubului Oltchim.
"Situaţia asta nu trebuie să fie o presiune pentru noi, noi trebuie să muncim. Duminică avem meci de Liga Campionilor şi lucrurile astea le vom lăsa deoparte. Psihic suntem bine, ne gândim la meciuri şi la performanţa pe care ne-o dorim. Personal, mi-am propus să aduc trofeul Ligii la Vâlcea, asta îmi lipseşte şi asta îmi doresc cel mai mult", a declarat pivotul Oltchimului, Oana Manea. "Presiunea e foarte mare pe umerii noştri. Trebuie să jucăm la cel mai înalt nivel, să nu facem paşi greşiţi, pentru a nu zădărnici eforturile acestor oameni. Noi ştim care e situaţia clubului, încercăm să le explicăm ce se întâmplă şi jucătoarelor străine din lot, care nu prea înţeleg", a afirmat şi extrema Iulia Curea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...