Special

Geografii vâlceni la înălţime

Şcoala Gimnazială „Take Ionescu” din Rm. Vâlcea a fost, sâmbătă, 3 martie a.c., gazda etapei judeţene a Olimpiadei de geografie pentru anul şcolar 2017-2018, o prelungire a Concursului Naţional de geografie “La Şcoala cu Ceas!” organizat la sfârşitul lunii ianuarie.

La etapa judeţeană a Olimpiadei de geografie au participat 76 de elevi din clasele VIII-XII, pasionaţi de natură, de frumos, iubitori ai geografiei. Profesorii de geografie din judeţ s-au mobilizat pentru buna desfăşurare a acestei etape şi pentru a trimite la etapa naţională cei mai buni elevi care să reprezinte cu cinste geografia vâlceană!

Aşadar, judeţul Vâlcea va fi reprezentat de următorii cinci elevi:

BLEOTU CĂTĂLIN MIHAI
– clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu Drăgăşani, profesor Ionescu Emilian;

CHIVULESCU MARIA DARIANA
– clasa a IX-a, Colegiul Naţional Gib Mihăescu Drăgăşani, profesor Dumitraşcu Ion;

OPRESCU TEODOR GABRIEL
– clasa a X-a, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân Rm.Vâlcea, profesor Lalu Jany;

NICOLĂESCU DAVID GABRIEL
- clasa a XI-a Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân Rm.Vâlcea, profesor Uţă Traian;

DRĂGHICI IRINA MARIA
- clasa a XII-a, Colegiul Alexandru Lahovari Rm.Vâlcea, clasa a IX-a, profesor Ciobanu Luiza (eleva este la a treia participare consecutivă la etapa naţională la geografie);

Etapa naţională se va desfăşura la Brăila, judeţul Brăila, în perioada 1-7 aprilie 2018. Elevii vor avea o probă teoretică şi o probă practică, rezultatele celor două probe fiind cumulate, după care se realizează clasamentul final, clasament în care sperăm ca elevii vâlceni să fie cât mai sus! Tot la Brăila se vor constitui loturile naţionale pentru participarea la Olimpiada Internaţională care va avea loc anul acesta la Quebec, Canada şi pentru Balcaniada de Geografie care va fi găzduită de ţara noastră (Iaşi).

Pentru că geografia se învaţă cu voinţă şi dorinţă, iar performanţele geografice se obţin doar cu pasiune, felicităm elevii vâlceni şi suntem mândri de aceste rezultate!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...