Pentru că Senatul a adoptat recent proiectul de lege care prevede plafonarea dobânzii efective anuale (DAE) pentru creditele ipotecare şi de consum, fapt ce a stârnit controverese în spaţiul public, vin în faţa dumneavoastră pentru a explica votul dat împotriva acestui proiect, pe care nu-l consider, în ciuda aparenţelor, unul benefic pentru populaţie. Această măsură are un caracter confuz; deşi creează senzaţia populistă că politicienii au împiedicat o “jupuire” a clienţilor din partea băncilor, de fapt, s-a “reuşit” compromiterea întregului sistem de creditare.
Persoanele cu riscuri mai mari, dar care până mai ieri puteau accesa un credit, astăzi nu o vor mai putea face. Şi aici discutăm atât de persoane cu venituri mici, cât şi de persoane cu venituri mari. În cazul creditelor ipotecare/ imobiliare, ca o consecinţă a limitării ratei dobânzii, şi acestea vor avea de suferit. Ne aşteptăm la o creştere a garanţiilor cerute de bănci, ceea ce va determina scăderea sumei creditului acordat unui client, faţă de momentul actual. Astfel, în condiţiile în care cererea de credite ipotecare se va diminua, este posibil ca piaţa imobiliară să aibă dramatic de suferit pentru că nu va mai exista acelaşi nivel de cerere prin credit. Vom asista la o reacţie în lanţ, unde, din păcate, tot consumatorii de credite vor avea de suferit, nu neapărat băncile. Deci, beneficiul pentru clienţi este discutabil.
Economia nu face politică, iar experienţa internaţională a plafonării ratei dobânzii la creditele pe termen scurt şi cu risc ridicat indică într-o măsură covârşitoare că efectele negative le depăşesc pe cele pozitive. Reprimarea pieţei microcreditelor duce la reducerea gradului de competiţie pe piaţă, nu rezolvă problema supra-îndatorării unor debitori şi stimulează creditarea ilegală. Astfel, clienţii riscanţi vor fi aruncaţi în braţele unor sisteme alternative de creditare, nereglementate de BNR, precum cămătari, case de amanet sau reţele de finanţare alternativă directă.
Indiferent de nivelul de dezvoltare al economiei în care a fost implementată, plafonarea dobânzilor a redus accesul la credit al persoanelor sărace, a subminat costul transparent al creditului prin creşterea comisioanelor, nu a contribuit la reducerea gradului de îndatorare şi nici scăderea volumului creditului de consum, îngustând însă gama produselor de creditare disponibile şi, implicit, opţiunile de alegere pentru utilizatorul de servicii financiare.
Dinamica PIB şi situaţia financiară sunt un factor esenţial al cererii de credit. În România, creşterea cererii de credit şi extinderea activităţii furnizorilor de microcredite (IFN) se explică prin creşterea economică robustă şi accelerată, a salariilor şi veniturilor din ultimii ani. În timp ce dimensiunea importantă a economiei informale face greu de determinat gradul real de îndatorare al debitorilor, creşterea susţinută a veniturilor sugerează creşterea capacităţii de îndatorare.
Plafonarea dobânzilor este o ăsură anti-piaţă şi în contradicţie cu tot ce înseamnă libertate economică. Este o măsură criticată de o bună parte din specialiştii de la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială prin prisma efectelor adverse pe care le generează. Este o măsură care nu a produs rezultatele aşteptate în economiile care au optat pentru a face acest lucru şi care, în cele din urmă, au fost nevoite să renunţe la ea. Este o măsură care distorsionează semnificativ şi ireversibil piaţa creditării bancare alterând concurenţa în sector între bănci şi instituţii nebancare care oferă produse de finanţare complementare şi substituibile într-o oarecare măsură. Este o măsură care nu are cum să genereze efecte economice pozitive atâta timp cât limitează accesul unor clienţi “nebancabili” la servicii legale de creditare, cât îi împinge către zona mai puţin formală a finanţării pe toţi cei care nu pot avea cont bancar sau nu au cont bancar din diferite motive.
Măsura pune nejustificat şi nedrept egalitate între produsele de creditare oferite de instituţiile financiare nebancare şi instituţiile bancare, considerând aceste finanţări ca fiind omogene sub aspectul riscurilor asumate, al formalismului şi al garanţiilor aplicate. Intervenţiile băncii centrale trebuie să fie cât mai neutrale şi cât mai puţin dedicate unui anumit tip de operatori (băncile comerciale) în dauna altui tip de operatori (instituţiile financiare nebancare). Piaţa trebuie să fie lăsată să ofere toată gama de servicii financiare (de creditare) pentru toate categoriile de utilizatori.
Reglementarea excesivă sau reglementarea cu dedicaţie înclină nedrept balanţa înspre o parte sau alta a pieţei cu consecinţe nefaste şi ireversibile care se vor vedea în timp.
Senator Romulus Bulacu
