Actualitate

Handbaliste cu păduchi la centrul de excelenţă handbal

Conducerea colegiului crede că sportivele „au căpătat” paraziţii din turneele organizate de Federaţie

După scandalul de acum patru ani de la centrul de excelenţă handbal de la Colegiul Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea, în urma căruia coordonatorul centrului, tehnicianul Lucian Râşniţă a fost demis pe motiv că mai multe eleve l-au acuzat de hărţuire sexuală, un alt scandal stă să izbucnească. Asta după ce şapte din cele 45 de handbaliste care se pregătesc aici au fost descoperite cu… păduchi. Ele au fost trimise acasă câteva zile pentru a se curăţa, iar conducerea şcolii spune că a luat măsurile de rigoare.

„Poate au luat păduchii din turnee”

Greu de crezut că în plin secol XXI cineva se mai poate confrunta cu astfel de probleme generate de paraziţi, dar păduchii de cap sunt cazuri frecvente în comunităţile de elevi. O demonstrează datele pe care reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică le primesc de la medicii din şcoli sau cei de familie după triajele epidemiologice efectuate la reluarea cursurilor. La nivelul judeţului Vâlcea, aproape 70 de elevi au fost găsiţi, până acum, cu păduchi. Şapte dintre ei învaţă la Colegiul Tehnic Energetic şi sunt la centrul de excelenţă handbal din cadrul unităţii şcolare. Primul caz a fost raportat la câteva zile după începerea noului an şcolar, iar celelalte şase la sfârşitul săptămânii trecute. Reprezentanţii DSP exclud varianta ca fetele să fi luat păduchi în unitatea şcolară, la fel şi cei din conducerea şcolii. „De unde au luat? Poate să fi venit cu ei de acasă sau datorită faptului că fetele acestea toată vara au fost mereu în pregătiri. Au foarte multe turnee care se organizează de Federaţia de Handbal şi poate de acolo să fi luat vreuna”, spune directorul colegiului, Dumitru Mătăcuţă.
Acesta a mai precizat că s-au luat toate măsurile pentru a preveni răspândirea păduchilor şi la celelalte fete, mai ales că ele, fiind venite din toate colţurile ţării, stau în internatul şcolii. „Medicul de la cabinetul nostru şcolar le-a controlat şi pe celelalte fete. Nu mai sunt alte cazuri. Celelalte au primit scutire până luni să meargă acasă, ca să nu se mai extindă, iar în camerele în care au stat, lenjeria a fost dată la spălătorie pentru a fi curăţată încât să nu mai fie alte cazuri”, a mai precizat directorul Mătăcuţă. „Cei descoperiţi cu pediculoză sunt luaţi în evidenţă timp de un an”.
Astfel de cazuri sunt însă în mai multe şcoli din judeţ. 70 de copii au fost descoperiţi până acum de cadrele medicale în mai multe unităţi şcolare din Vâlcea. Cei mai mulţi sunt în mediul urban. Explicabil, spun reprezentanţii DSP, în condiţiile în care la oraş sunt mai mulţi elevi decât în mediul rural. Medicii de la DSP evită să vorbească de focare când vine vorba de păduchi, deşi recunosc că în unele şcoli numărul copiilor găsiţi cu păduchi sau lindeni ar putea fi mai mare decât cel raportat. E vorba de renumele şcolii care s-ar face de toată jena. „Mai sunt situaţii în care cadrele medicale preferă să curăţe ele copii, ceea ce e foarte bine. Oficial, noi aveam 69 de cazuri de pediculoză raportate, respectiv 54 în urban şi 15 în rural. Ele sunt răspândite două într-o şcoală, trei-patru în alta, deci nu toate în acelaşi loc. Cazurile de pediculoză care sunt luate în evidenţă, se ţin în evidenţă timp de un an, iar la patru zile după control se face un recontrol. După acest recontrol, la noi în evidenţă au mai rămas 12 cazuri, celelalte până la 69 au fost prelucrate, deparazitate şi nu s-a mai găsit nimic”, a afirmat doctorul Maria Murăruş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea.

"Poate să fi venit cu ei de acasă sau datorită faptului că fetele acestea toată vara au fost mereu în pregătiri. Au foarte multe turnee care se organizează de Federaţia de Handbal şi poate de acolo să fi luat vreuna.", Dumitru Mătăcuţă, directorul Colegiul Tehnic Energetic

Părinţii ar trebui să anunţe şcoala să îi pună şi pe ceilalţi în gradă

Păduchii se răspândesc însă destul de uşor în comunităţile de copii, mai ales la grădiniţe şi în clasele primare, pentru că ei încă nu au deprins anumite reguli de igienă şi folosesc la comun perii de păr, agrafe, căciuli etc. În plus, aceste insecte mici, cu şase picioare, care se agaţă de scalp şi gât şi se hrănesc cu sânge uman, se transmit destul de uşor din capul unei persoane infestate în capul unei persoane „sănătoase”. Mulţi spun că păduchii sunt „boala” clasei sărace, însă nimic mai neadevărat, căci aceşti paraziţi se transmit şi la cei care se spală des şi cu şampoane scumpe. Păduchii pot supravieţui sub apă şi şase ore, singura metodă de a preveni infestarea fiind evitarea folosirii periilor de păr, căciulilor sau a celorlalte obiecte de corp ale celorlalţi. Păduchii nu sar şi nici nu zboară de la o persoană la alta. De obicei ei se instalează în părul de pe ceafă sau după urechi. De multe ori, cei mici nu prezintă niciun simptom, niciun semn de disconfort, de aceea este bine ca părinţii să-i controleze pentru a se asigura ca totul este în regulă, mai ales dacă în unitate şcolară, au fost semnalate cazuri de pediculoză.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...