Înfrângere incredibilă a vâlcencelor de la HCM în meciul cu ultima echipă clasată în această ediţie a ligii naţionale de handbal feminin, Liga Florilor.
Intrate la pauză cu două goluri, hadbalistele slătinene şi-au majorat diferenţa în repriza secundă, la finalul întâlnirii, tabela de marcaj indicând 20 la 16. Mai mult de jumătate dintre golurile echipei slătinene au fost înscrise de interul Şfefania Lazăr. Un joc excepţional a făcut şi Mădălina Puşcaş.
Actul secund a adus o singură echipă pe teren, CSM Slatina. Handbalistele aflate sub comanda Victorinei Bora au speculat bine trei acţiuni consecutive irosite de HCM Râmnicu Vâlcea, ducând scorul la 13-10, minutul 38.
Vâlcencele au dat semne de revenire în minutul 41, când s-au apropiat la un gol, scor 13-12, însă goalkeeper-ul Mădălina Puşcaş a avut câteva intervenţii consecutive, iar extrema Nicoleta Rusu şi Ştefania Lazăr au dus scorul la 15-12 în minutul 50.
Cu victoria înregistrată, CSM Slatina a urcat pe locul zece, care asigură menţinerea directă în Liga Naţională.
CSM Slatina - HCM Rm. Vâlcea 20-16 (10-8), în etapa 18 din Liga Florilor.
HCM: Blazek - Glibko 5, Gavrilă 5, Florica 4, Lopez 2, Khouildi, Fernandez, Vasileuskaya, Badea, Vukcevic, Manea, Băcăoanu, Adespii, Krnic.
Deşi eşecul este unul dureros, vâlcencele rămân pe locul 3, cu şanse de a obţine la finalul sezonului un loc de cupă europeană.
Relu Roşca a demisionat
Meciul pierdut la Slatina în faţa echipei aflate pe ultimul loc al clasamentului în acel moment a fost ultimul pe banca tehnică a HCM-ului pentru tehnicianul Aurelian Roşca.
Roşca şi-a depus joi demisia din postul de antrenor principal al HCM Rm. Vâlcea supărat pe atitudinea din teren a vâlcencelor. Se pare ca antrenorul de la HCM nu era la prima tentativă de a demisiona. Noul staff tehnic al vâlcencelor este compus din Gheorghe SBORA (antrenor principal), Maria RĂDOI (antrenor secund) şi Ildiko BARBU (antrenor cu portarii).