Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a convocat, alături de primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, o şedinţă de lucru care va reuni joi, la Palatul Administrativ, toţi factorii implicaţi în derularea proiectului privind construirea Spitalului Regional de Urgenţă.
„La discuţiile de astăzi urmează să participe reprezentanţi ai tuturor instituţiilor şi entităţilor care contribuie la realizarea acestui demers: Consiliul Judeţean Dolj, Primăria Municipiului Craiova, Prefectura Judeţului Dolj, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Direcţia de Sănătate Publică, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, companiile care furnizează utilităţile şi toţi emitenţii de avize. Fiecare dintre factorii angrenaţi va putea astfel să prezinte atât progresele înregistrate, cât şi obstacolele şi dificultăţile întâmpinate, astfel încât să avem un plan actualizat şi detaliat de acţiune, cu măsurile care se cer întreprinse în mod prioritar. Este important ca toate informaţiile esenţiale să fie identificate şi, apoi, transmise cât mai rapid către entităţile implicate, informaţii cum sunt consumurile estimate, spre exemplu, pentru ca furnizorii de utilităţi să poată dimensiona şi proiecta reţelele. După cum se cunoaşte, prima provocare apărută în proiectul Spitalului Regional de Urgenţă Craiova a fost reprezentată de identificarea amplasamentului adecvat. Au existat, pe rând, o serie de variante, de la cele 7 hectare de teren donate Consiliului Judeţean Dolj în comuna Pieleşti la cele 25 de hectare pe care le-am pus la dispoziţie, în zona Aeroportului Internaţional Craiova, apoi la suprafaţa de aproape 10 hectare situată pe centura de nord a municipiului şi, în fine, la lotul de 18 hectare, aflat vizavi. S-a dovedit că şi acesta ar fi fost insuficient, astfel că s-a procedat la suplimentarea lui cu 8,9 hectare şi, în prezent, s-a depăşit etapa elaborării documentaţiei cadastrale în acest sens, urmând intabularea şi, în cele din urmă, adoptarea hotărârii de Guvern pentru transferarea terenului către Ministerul Sănătăţii, cel care gestionează proiectul privind realizarea spitalului”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Dincolo de toate acestea, există şi o solicitare a Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova, conform căreia în vecinătatea unui spital regional trebuie create o serie de obiective absolut obligatorii, precum un campus universitar sau o bancă de ţesuturi, iniţiativă pe care noi o susţinem. Astfel, s-a ajuns la concluzia că alte aproape 14 hectare trebuie alocate acestei componente a proiectului, demers care, de asemenea, a ajuns în faza finală a documentaţiei cadastrale.
Totodată, Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a precizat că sunt întreprinse ultimele demersuri necesare pentru ca principala investiţie realizată de Consiliul Judeţean la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova – Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară – să fie dată în folosinţă.
„Dorim ca, în perioada următoare, să inaugurăm această clădire pentru construirea căreia CJ Dolj a alocat bani din bugetul propriu. Intenţionăm, de altfel, să adoptăm o hotărâre a Consiliului Judeţean prin care clinica să fie trecută în administrarea SCJU Craiova şi, în felul acesta, să poată deveni operaţională. Valoarea totală a investiţiei pentru crearea acestei clinici moderne, inclusiv asigurarea dotărilor, ajunge la 7,5 milioane de euro. Cred că va fi una dintre cele mai importante construcţii din România ultimilor ani, cu atât mai mult cu cât, de la Timişoara la Bucureşti şi, dacă vreţi, până la Sofia, nu mai există o astfel de structură care să fi fost realizată exclusiv de către o autoritate publică locală. Este un obiectiv pe care ni l-am dorit foarte mult şi apreciez că rezultatul este unul de excepţie, aspect care va fi evidenţiat atunci când va fi salvată prima viaţă în această clinică“, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.