Joi, 22 februarie 2018, a avut loc ceremonia ocazionată de împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Centrului Militar Judeţean Vâlcea, eveniment care a avut loc la în Sala Mare a Consiliului Judeţean Vâlcea.
La eveniment au participat autorităţile publice locale şi judeţene din Vâlcea, onorurile fiind făcute de comandatul CMJ Vâlcea, locotenent colonel Iulian Truşcă. Momente emoţionante pentru generaţii întregi de militari vâlceni, pentru foştii comandaţi în rezervă ai CMJ Vâlcea, dar şi actualii militari în termen, precum şi pentru tinerii cercetaşi de la Centrul Local “Radu de la Afumaţi” Râmnicu Vâlcea care au fost captivaţi de ceea ce se întâmplă pe scenă. Locotenent colonel Iulian Truşcă a prezentat un istoric al Centrului care s-a înfiinţat în urmă cu 50 de ani printr-un ordin al ministrului Forţelor Armate, şi a prezentat toţi foştii comandanţi care s-au aflat la cârma centrului. Ca omagiu, le-a înaintat predecesorilor lui diplome şi plachete aniversare.
Pe lângă oficialităţile judeţene, la evenimentul festiv a fost prezent şi Comandantul Centrului Militar Zonal Dolj, colonelul Ionuţ Florin Coman venit să prezinte mesajul Ministrului Apărării Naţionale, Mihai Fifor, pentru acest prilej festiv.
Cu această ocazie, militarii vâlceni au prezentat şi o expoziţie de tehnică militară aparţinând Bazei de Instruire pentru EOD din Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” Rm. Vâlcea
Viceprimarul Eusebiu Veţeleanu a transmis mesajul primarului Mircia Gutău adresat participanţilor la ceremonia ocazionată de împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Centrului Militar Judeţean Vâlcea.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, le-a dat o veste bună militarilor vâlceni, anunţând că fanfara militară va reveni la Vâlcea, după mulţi ani de absenţă.
“În condiţiile legii, voi sprijini înfiinţarea fanfarei judeţene Vâlcea. O fanfară care va funcţiona sub autoritatea unei asociaţii non-guvernamentale, o fanfară pe care eu personal o voi sprijini, o fanfară care să fie prezentă la evenimentele importante din viaţa cetăţenilor şi care să fie prezentă în mai multe puncte şi localităţi ale judeţului Vâlcea. Este un proiect de suflet al vâlcenilor, un proiect de suflet al meu şi al tuturor celor care se bucură şi îşi amintesc ce frumos era când cânta fanfara militară în Zăvoiul Râmnicului. Fanfara militară va reveni în Zăvoiul Râmnicului, va reveni în judeţul Vâlcea şi eu voi sprijini acest proiect. Îi veţi vedea pentru prima oară astăzi”, a declarat preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.