Senatorul doljean Mario Ovidiu Oprea, secretarul Senatului, atrage atenţia asupra întârzierii începerii implementării Programului Operaţional Regional (POR) punând România în situaţia de a pierde fonduri europene de aproximativ 831 milioane de euro. Astfel, construirea celor opt spitale regionale, dintre care unul la Craiova, rămâne doar o promisiune, aceste proiecte nefiind demarate nici în 2019.
“Promisiunea de a construi opt spitale regionale, dintre care unul la Craiova, a fost doar o altă formă de manipulare a PSD-ALDE, întrucât aceste proiecte sunt aproape irealizabile, dat fiind faptul că nu vor fi demarate nici în 2019. Dând dovadă de zero eficienţă, guvernul a condus la situaţia în care cele trei spitale ce trebuiau ridicate cu fonduri europene la Cluj, Iaşi şi Craiova să rămână de domeniul SF. Acest Executiv al cărui singur scop este ca cetăţenii „să înghită pastila” a neglijat finalizarea studiilor de fezabilitate şi începerea implementării proiectului, întârzierile din Programul Operaţional Regional (POR) punând România în situaţia de a pierde fonduri europene de aproximativ 831 milioane de euro. La Craiova, şansele ca acest spital să existe sunt minime, întrucât consultanţii Băncii de Investiţii cer o altă poziţionare, un alt teren pe care să se clădească, iar politica regională în domeniul sănătăţii exersată în prezent de PSD, se rezumă la urări de însănătoşire grabnică a sistemului. Aş dori să reamintesc că în noiembrie 2017, Guvernul s-a angajat să suţină o serie de investiţii majore precum construcţia a opt spitale regionale, a unui spital republican la Bucureşti, modernizarea spitalelor judeţene, a ambulatoriilor de specialitate şi a unităţilor de primiri-urgenţă, dotarea fiecărei comune cu ambulanţe şi adoptarea unei noi Legi a sănătăţii cel târziu la 31 decembrie. Cabinetul Dăncilă a preluat tehnica intervenţiilor chirurgicale lăsate deschise, păcălind că PSD va conduce un sistem medical îndreptat spre cetăţeanul care nu va mai traversa ţara pentru un control, care nu va mai claca la cozi, care nu va mai cheltui bani fiind asigurat, în speranţa ca va fi tratat profesionist. Politica nesăbuită a actualei puteri ne-a adus, conform statisticilor să avem o rată a vaccinării copiilor de sub 80%, iar deficitul de resursă umană în sănătate să se accentueze, în ciuda faptului că avem cel mai mare număr de absolvenţi de medicină raportat la numărul de locuitori din UE. Practic, 26 de măsuri promise la capitolul Sănătate din Programul de Guvernare sunt categoric în stadiul zero, fără nici o intenţie firavă de mobilizare, printre acestea numărându-se şi construirea spitalelor regionale. Aceste unităţi ar costa fiecare câte 300 de milioane de euro şi ca o mică descriere, ar fi fost vorba de 1000 de paturi, 10 clinici, 1 centru de cercetare, echipamente de ultimă generaţie, cartier de locuinţe pentru medici şi personal, infrastructură de cazare pentru rudele şi însoţitorii pacienţilor. Un lucru este cert însă: salariaţii au plătit în 2017 şi vor plăti în 2018 mai mult la sănătate! Nu există nicio justificare posibilă şi nu mai există nicio scuză politică rezonabilă ce poate fi adusă pentru faptul că PSD nu a făcut nimic pentru a atrage bani gratis pentru construcţia de noi spitale, de care România are nevoie”, a declarat senatorul Mario Ovidiu Oprea, Preşedintele PNL Craiova.