Opinii

 

Se pregăteşte o nouă lovitură de stat

După cum ştim cu toţii, în vara aceasta, în România a avut loc o lovitură de stat. Ea este contribuţia noastră cea mai originală la istoria lumii, prin derulare şi prin actorii care au jucat în acest moment istoric. Să ne savurăm împreună originalitatea, aşadar.

Ca la orice lovitură de stat, omenirea însăşi urmăreşte cu sufletul la gură derularea spectacolului, considerat ca unul dintre cele mai spectaculoase şi mai sângeroase, într-un final.

Suntem conaţionalii unor mari dramaturgi care au iniţiat teatrul absurdului. Primul, se zice, ar fi însuşi Caragiale (1852-1912). Nimeni însă, nici chiar marele şi universalul Eugen Ionescu (1909-1994) n-a înscenat un spectacol fără actori. Pare-mi-se, Samuel Beckett (1906-1989) a scris o miniatură dramatică al cărei unic personaj este o gură, dar gura aceea este totuşi a unui actor ascuns prin efectul de cutie neagră. Iar Beckett nu era, cum se ştie, român.

În lovitura de stat din România s-a folosit însă ceva mai mult decât o biată cutie neagră. La noi, acum, o adevărată gaură neagră a reuşit să ascundă până şi lovitura de stat, lăsând în spaţiul public doar sensul, înţelesul, nu faptele atât de aplaudate de public. Despre actori, ce să mai zic? Nimeni împotriva Nimănui! Nimeni, adică cel mai restrâns grup cu putinţă, a îndreptat această lovitură împotriva Nimănui, adică cea mai abstractă dintre direcţiile posibile. Singurul lucru concret în lovitura noastră de stat este publicul. El a fremătat de emoţie, s-a agitat cum a putut mai bine şi s-a îngrozit în faţa ameninţării nevăzutului şi necunoscutului. Unii dintre spectatori spun că n-au prea văzut nimic pe întreaga durată a spectacolului. Alţii, că s-ar fi zărit ceva la un moment dat, dar că n-ar băga mâna în foc. Cei mai pasionali s-au agitat tot timpul înspăimântaţi de ameninţarea lui Nimeni la adresa lui Nimănui. O întreagă dandana! Acum, când scriu, cei care s-au speriat susţin că nu a fost chiar aşa, că adică, ar fi glumit şi că totul, ascunsul lor pe sub scaune şi bulbucatul ochilor, a fost doar aşa, de fason. Că nici vocea care i-a îndemnat să rămână sub scaune n-ar fi fost tocmai aşa, iar, dacă a fost, atunci a fost şi lovitură de stat. Un fel de doi plus doi fac ciorba dulce. Şi, ca absurdul să fie complet, publicului spectator i s-a cerut biletul la ieşire, nu la intrare, iar, cei care au avut un asemenea bilet mai sunt încă suspectaţi că ar fi fost chiar pe scenă la marele spectacol al loviturii de stat. Se poate lua un Nobel cu o asemenea dramaturgie!

Acum, eu n-aş fi revenit la această glorioasă filă de istorie recentă, dacă n-aş fi auzit că se pregăteşte un întreg şir de lovituri de stat. Din patru în patru ani, ca jocurile olimpice. Din doi în doi ani, dacă iei în calcul şi campionatele europene! La următoarea noastră lovitură de stat, sunt curios, ce vor face cei care merg la spectacole ca să stea pe sub scaune. Presupun că, plăcându-le să facă ce li se ordonă la fiecare spectacol, vor rămâne acolo şi pe viitor.

Am citit mai multe cronici dedicate loviturii de stat din România. Una, scrisă de un cronicar german, o doamnă, mi-a atras cu deosebire atenţia. Era scrisă cu credinţa omului care chiar a văzut o lovitură de stat acolo unde nu multă lume a văzut ceva. M-am întrebat ce putea vedea cu atâta claritate într-o chestie începută din nimic, construită din nimic şi terminată nicăieri. Şi atunci am avut revelaţia că ea e singurul cronicar care se referă cu adevărat la o lovitură de stat în România. Numai că aceea văzută de domnia-sa s-a petrecut în Bucureşti la 23 august 1944, dar probabil că, aflând abia acum, a ţinut s-o înfiereze cu multă mânie europeană. Ca să vezi cum se leagă dramaturgiile dacă nu stai sub scaun la vreme de lovitură de stat!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

09.10.2012 - 14:26white and blonde:buuuUUUUUUUUUuun

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...