Luni, 19 februarie 2018, în şedinţa grupului parlamentar PSD, deputatul vâlcean Eugen Neaţă a fost propus pentru a face parte din Comisia parlamentară de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Pahonţu Lucian-Silvan şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare.
Constituirea şi componenţa comisiei a fost votată marţi, 20 februarie 2018, de plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Aceasta a fost votată cu 225 de voturi pentru şi 106 voturi împotrivă.
Obiectivele acestei comisii sunt următoarele: identificarea procedurilor stabilite pentru respectarea ordinelor pe unitate, a regulamentelor militare, precum şi modalitatea de comunicare a ordinelor de serviciu; determinarea implicării directorului SPP în influenţarea unor decizii politice sau în planuul politic; verificarea unei eventuale modalităţi de implicare a SPP în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare de către directorul instituţiei, domnul Pahonţu Lucian-Severin; verificarea rapoartelor de activitate ale directorului SPP din ultimii cinci ani; identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, a regulilor de relaţionare cu acestea, precum şi verificarea respectării cadrului legal de acţiuni prevăzute în aceste colaborări; verificarea modului şi a criteriilor în care au fost desemnaţi ofiţerii de protecţie a demnitarilor; identificarea numărului de mandate de supraveghere video-audio solicitate în baza art 14, lit d din legea 191/1998, precum şi verificarea respectării cadrului legal.
“Mulţumesc preşedintelui Liviu Dragnea şi colegilor pentru nominalizare şi încrederea acordată! Voi trata această responsabilitate cu profesionalism şi corectitudine”, a declarat deputatul Eugen Neaţă.
Alte obiective sunt identificarea numărului de mandate efectiv obţinute de la procuror; determinarea numărului de acte de constatare întocmite în baza legii 191 care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti; verificarea procedurii activităţii proprii de apărare a secretului de stat şi de prevenire a scurgerii de date sau de informaţii; existenţa unor verificări în ultimii cinci ani referitoare la achiziţii publice şi la fondul operativ, din partea Curţii de Conturi sau a altor instituţii; verificarea modalităţii de gestionare a informaţiilor menţionate în rapoartele ofiţerilor de protecţie a demnitarilor care nu se încadrează în obligaţiile prevăzute pentru elaborarea rapoartelor conform legii 191.