Administraţie

Spaţiile de depozitare a cornului şi laptelui în şcoli, verificate de DSP Vâlcea

Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a dispus verificarea spaţiilor de depozitare a produselor lactate şi de panificaţie distribuite în cadrul programului, monitorizarea temperaturii în spaţiile frigorifice şi asigurarea apei potabile în unităţile şcolare din judeţul Vâlcea.

“Prefectul judeţului Vâlcea, domnul Florian Marin, informează asupra gradului de implementare a Programului pentru şcoli al României, în luna ianuarie şi până la data de 21 februarie 2018, desfăşurat şi la nivelul judeţului Vâlcea pentru anul şcolar 2017-2018. În baza contractului de furnizare nr.12952/1870/ 28.09.2017, privind achiziţionarea şi distribuţia produselor lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, elevii şi copiii preşcolari din judeţul Vâlcea, au beneficiat de produse lactate şi de panificaţie”, se arată într-un cominicat al Prefecturii Vâlcea.

În cursul lunii ianuarie au fost verificate următoarele unităţi şcolare: Şcoala Gimnazială Take Ionescu Rm. Vâlcea; Grădiniţa cu program normal Ostroveni; Şcoala gimnazială nr. 10 Rm. Vâlcea; Grădiniţa cu program normal Lizuca Rm. Vâlcea; Şcoala Gimnazială nr. 4 Rm. Vâlcea; Şcoala primară Laloşu; Grădiniţa cu program normal nr. 2 Rm. Vâlcea; Şcoala gimnazială Şerban Vodă Călimăneşti; Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân Rm. Vâlcea; Şcoala Gimnazială Achim Popescu Păuşeşti Măglaşi; Grădiniţa cu program normal Păuşeşti Măglaşi; Şcoala gimnazială Perişani; Grădiniţa cu program normal nr. 1 Nord Rm. Vâlcea; Şcoala gimnazială Costea Marinoiu Ocnele Mari; Şcoala gimnazială I Ghe Duca Rm. Vâlcea; Şcoala Gimnazială Buleta comuna Mihăeşti; Şcoala Waldorf Rm. Vâlcea; Şcoala Gimnazială Valea Mare Băbeni; Grădiniţa cu program normal Valea Mare Băbeni. Nu au fost constatate deficienţe şi s-au făcut recomandări privind respectarea legislaţiei sanitare în vigoare.

Totodată, în luna ianuarie nu au fost semnalate probleme deosebite în derularea Programului Cornul şi laptele la nivelul judeţului Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...