Caz incredibil la un centru de plasament din judeţul Vâlcea. O minoră de 16 ani este cercetată sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, după ce anchetatorii au stabilit că în ultimii doi ani a obligat mai multe colege să se prostitueze. Le lovea şi le obliga să întreţină raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi, iar banii ajungeau la minora proxenetă.
Conducerea Direcţiei de Protecţie a Copilului Vâlcea ştia de mai bine de un an cu ce se ocupă minora şi a adus nu mai puţin de 20 de specialişti să o consilieze în speranţa că va renunţa la aceste practici. Numai că această consiliere nu a avut niciun rezultat.
„E o situaţie mai veche, pe care am monitorizat-o şi care, prin consultare cu organele de poliţie, o aveam în atenţie de peste un an de zile. În martie, anul trecut, am făcut sesizare oficială şi am căutat să o monitorizăm, să o consiliem, să reuşim să depăşim această dificultate, însă toate intervenţiile noastre au eşuat”, a declarat Nicolae Badea, directorul DGAPC Vâlcea.
Fata continua să racoleze colege şi să le oblige să se prostitueze pentru că minorelor le era teamă să se plângă conducerii centrului pentru că le bătea. Era foarte agresivă chiar şi cu angajatele centrului. Ea provine dintr-o familie unde a fost victima violenţei acestora.
“A avut un comportament violent, pentru că au fost nişte prietenii suspecte între fete şi acest lucru ne-a pus un semn de întrebare.” “Erau căutate de bărbaţi?” “Nu.” “Cât timp dispăreau din centru?” “Nu dispăreau o perioadă... nu au plecat din centru”, spune Dorina Coca, şefa centrului.
Minora se află acum sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Ea este izolată într-o cameră în centrul de plasament şi nu are voie să ia legătura cu victimele, dar nici cu conducerea unităţii, cea care a denunţat-o. Patru dintre victime, identificate, sunt acum consiliate de psihologi.