Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, însoţiţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale şi poliţişti ai Serviciului Criminalistic au efectuat în această dimineaţă, 16 februarie, 2 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de realizarea în scopul distribuirii de mărfuri - pirat şi de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Poliţiştii au descins în Râmnicu Vâlcea la locuinţa unei persoane bănuită de comiterea infracţiunii de realizare în scopul distribuirii de mărfuri - pirat şi de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, precum şi la adresa de unde au fost expediate produsele piratate.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
În fapt, în perioada 2016-2017, bărbatul a expus spre vânzare şi a comercializat online softuri piratate, utilizate pentru diagnoză auto, prejudiciul cauzat titularului de drepturi sau persoanei legal autorizate de acesta fiind în curs de stabilire.