Economic

Alro a înregistrat un profit net preliminar record de 318 de milioane de lei, în 2017

Alro S.A. (BVB: ALR, “Compania” sau “Alro”), cel mai mare producător de aluminiu din Europa Continentală (exceptând Rusia şi Peninsula Scandinavă), a înregistrat un profit net preliminar de 318 de milioane de lei, în 2017, în creştere faţă de anul 2016 când acesta a fost de 67 de milioane de lei. Cifra de afaceri a Companiei s-a situat la 2,47 miliarde de lei, comparativ cu 2,13 miliarde de lei, în 2016.

„Rezultatele financiare înregistrate de Alro în 2017 sunt cele mai bune din ultimii zece ani, de la primele semne care prevesteau în 2008 începutul crizei în industria aluminiului. Au fost ani plini de provocări pe toate planurile, dar cu multă muncă, o strategie bine definită şi urmată îndeaproape, am reuşit să capitalizăm în aceste rezultate eforturile depuse într-un context de data aceasta favorabil industriei noastre la nivel internaţional. Datorită strategiei noastre pe termen lung de integrare pe verticală, am reuşit să monitorizăm şi să reducem impactul costurilor de producţie în rezultatul final şi să ne extindem portofoliul de clienţi şi prin pătrunderea pe pieţe foarte sofisticate, cum sunt cele din industria aeronautică şi auto, direcţie strategică ce rămâne un obiectiv principal pentru activitatea noastră”, a declarat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro.
„În condiţiile în care din ce în ce mai multe companii din industria aluminiului se focalizează pe segmentul produselor cu valoare adăugată mare şi foarte mare, dorim să capitalizăm cât mai mult avantajul de a avea un avans în această direcţie începută în anul 2006 şi susţinută chiar şi în perioada de criză cu investiţii sofisticate", a adăugat Marian Năstase.

În 2017, Alro a beneficiat de un context international favorabil, pe fondul creşterii semnificative a cotaţiei aluminiului la Bursa Metalelor de la Londra (LME). Astfel, preţul mediu al aluminiului înregistrat la LME în 2017 a fost de 1.969 USD/ tonă, comparativ cu 1.605 USD/ tonă, în 2016. În ultimul trimestru al anului 2017, cotaţia medie a urcat până la 2.102 USD/ tonă, cu 392 USD/tonă mai mult decât nivelul mediu înregistrat în T4 2016, de 1.710 USD/ tonă.

În plus, Alro a continuat să se concentreze pe vânzările de aluminiu cu grad mare şi foarte mare de prelucrare, pentru care primele de vânzare sunt superioare, ceea ce a determinat atât o creştere cantitativă, cât şi valorică a vânzărilor de produse procesate, ceea ce este în linie cu strategia Companiei din ultimii ani. Prin urmare, producţia totală de aluminiu primar a fost în 2017 de 282.000 de tone, faţă de 273.000 de tone, în 2016, în timp ce producţia de aluminiu procesat a fost în 2017 de 84.000 de tone, cu 5.000 de tone mai mult decât în 2016, când aceasta a fost de 79.000 de tone.

De asemenea, Alro a înregistrat şi o îmbunătăţire semnificativă în ceea ce priveşte rezultatele operaţionale raportând un profit operaţional de 397 de milioane de lei, în 2017, faţă de 170 de milioane de lei, în 2016, şi un profit net de 318 milioane de lei, comparativ cu 67 de milioane de lei, în 2016.

Pe parcursul anului 2017, Alro a investit 142 de milioane de lei pentru modernizarea tehnologică, creşterea eficienţei operaţionale şi extinderea portofoliului de clienţi şi diversificarea gamei de produse, faţă de 81 de milioane de lei în perioada similară a anului 2016. Compania s-a concentrat, pe de o parte, pe reducerea continuă a consumurilor de energie, iar pe de altă parte, pe creşterea calităţii si valorii produselor sale.

Anul trecut, Alro a finalizat şi modernizarea instalaţiei de turnare sleburi, în sectorul de aluminiu primar, iar în sectorul de aluminiu prelucrat, Compania a modernizat liniile de prelucrare, a introdus noi tehnologii şi echipamente cu randament energetic ridicat şi a implementat conceptul de mentenanţă predictivă şi digitalizare. Planul de afaceri pentru perioada 2017 - 2021 previzionează investiţii totale de peste 190 de milioane de dolari, din care peste 100 de milioane de dolari pentru proiectele de creştere a eficienţei energetice.
În noiembrie 2017, Compania a finalizat negocierile pentru o facilitate de credit în valoare de 167 de milioane de dolari, care prelungeste cu trei ani creditul de tip revolving în valoare de 137 de milioane de dolari, semnat în decembrie 2015 pentru doi ani şi adaugă o nouă linie de finanţare non-cash în sumă de 30 de milioane de dolari.

Scopul principal al acestui credit de tip revolving vizează finanţarea capitalului de lucru necesar Companiei, în timp ce linia de finanţare non-cash va fi utilizată pentru emiterea de acreditive şi scrisori de garanţie pentru a susţine activitatea operatională şi investiţională a societăţii. Tranzacţia a implicat un sindicat de opt banci (OTP Bank România, Unicredit Bank, Banca Comercială Intesa Sanpaolo România, Banca Transilvania, Banca de Export-Import a României (Eximbank) şi Garanti Bank) şi a fost condusă de RBI Group (Raiffeisen Bank International.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...