Actualitate

30 locuri de muncă în domeniul agricol, în Portugalia

Selecţia candidaţilor se va desfăşura în Craiova, la sediul AJOFM Dolj, str. Eugeniu Carada, nr. 13A, în data de 20.02.2018, începând cu ora 9.00.

Durată contract: 8 luni (martie-octombrie). Timpul de lucru este de 40 de ore/săptămână, cu 2 zile libere/săptămână.
Cerinţe: sunt solicitate persoane fără cazier, apte pentru munca la câmp, avantaj pentru persoanele cu experienţă în agricultură, cu experienţă în recoltarea zmeurei sau în munca în sere.

Beneficii: Angajatorul asigură cazare contra cost – 2,75 euro/zi. Transportul România-Portugalia este asigurat de angajator. Compania plăteşte lunar lucrătorilor o alocaţie de hrană, un bonus de productivitate (275 euro), iar la sfârşitul contractului lucrătorii vor primi 200 euro.
Salariu: 776,11-1216,51 euro brut/lună, în funcţie de orele lucrate.

Limba străină: Constituie avantaj cunoaşterea limbii engleze/portugheze/spaniole, dar nu reprezintă o cerinţă obligatorie.

Persoanele cu domiciliul în judeţul Dolj, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj, telefon 0251 306 100 - int. 122, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinatate. Înscrierea se realizează pe baza următoarelor documente:

- Copie CI/BI;
- Adeverinţă medicală (apt pentru muncă în străinătate);
​- CV EUROPASS în limba română.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 19.02.2018.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...