Special

Exclusiv: Varujan Vosganian: „O strângere de mână face mai mult decât o sută de legi şi de contracte”

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Săptămâna în Oltenia, liberalul Varujan Vosganian explică de ce fostului şef al OPSPI i s-ar potrivi un post de DJ şi de ce cheia alegerilor parlamentare stă în partidul lui Dan Diaconescu. Află de ce mita electorală şi populismul sunt temerile vicepreşedintelui PNL şi de ce, în politică, e bine să nu-ţi faci probleme, dacă nu le ai. Descoperă ce-l mai leagă pe Varujan Vosganian de oraşul său natal, Craiova, şi de ce, o strângere de mână face cât o sută de legi şi contracte, toate, într-un interviu de colecţie…

Andreea Căprescu: Sunteţi unul dintre vicepreşedinţii PNL. Cum este posibil ca două partide cu doctrine total opuse să se alieze?
Varujan Vosganian: Se pune, într-adevăr, întrebarea: poate PNL să-şi păstreze neştirbită asumarea de dreapta în condiţiile în care se aliază cu PSD? Care ar putea fi acel mesaj pe care, rostindu-l la două voci, timbrul vocii noastre să vibreze pe frecvenţe liberale, de dreapta, şi totuşi duetul să nu distoneze? PNL şi PSD, înainte de a fi de dreapta sau de stânga, au în comun Constituţia României, pe care ambele partide au votat-o în anul 2003. Ca să respecţi Constituţia României nu trebuie să fii de dreapta sau de stânga. Asta e o datorie cetăţenească şi nu un capriciu politic. Orice bărbat de stat trebuie să promoveze şi nu să ameninţe drepturile constituţionale, să se încadreze în regulile de funcţionare a mecanismelor instituţionale. Are caracterul suveran al statului şi demnitatea României peste hotare interpretări ideologice? Nu! Putem limita sau exacerba drepturile omului până într-acolo încât să le anulăm sau să le transformăm într-o ameninţare pentru drepturile celorlalţi, în numele vreunei doctrine? Iarăşi nu! Putem încăleca instituţiile statului în numele vreunei paranoia ideologice? Categoric, nu!

A.C.: Că tot aţi adus în discuţie Constituţia…
V.V.: Constituţia din 2003 nu este perfectă şi spectacolul dezagreabil al transformării Curţii Constituţionale într-un fel de Judecata de Apoi a politicii româneşti o dovedeşte cu prisosinţă. Dar nu putem face o Constituţie mai bună dacă nu suntem în stare să o respectăm pe cea de acum. Modificările constituţionale, într-un stat democratic, nu cad din cer, precum carul de foc al profetului Ilie. Ele se fac în baza regulilor existente în Constituţia ce trebuie modificată. Ori, dacă nu respecţi Constituţia democratică, la un moment dat vei ieşi din orbita ei precum sateliţii interspaţiali. Cei care au înţeles să guverneze în dispreţul Constituţiei sunt adversarii noştri. În acest fel, PNL şi PSD pot avea un mesaj comun, consistent şi convingător, coerent în raport cu asumarea noastră europeană, fără ca vreunul dintre partide să-şi estompeze profilul ideologic sau să se dezică de virturile practice ale doctrinelor pe care le cultivă.

A.C.: În USL este mai puternică stânga sau dreapta?
V.V.: Dat fiind că primul ministru este din PSD, se lasă impresia că Guvernul este centru-stânga, dacă nu chiar socialist de-a dreptul. Dacă cercetaţi programul de guvernare şi măsurile luate, Guvernul acesta nu poate fi caracterizat a fi socialist. Cea mai importantă realizare a Guvernului Ponta este aceea că a îndeplinit angajamentul României privind consolidarea fiscală. La opt luni, bugetul consolidat avea un deficit de 1,1% din PIB şi există toate premisele ca deficitul să situeze, pe întreg anul, la cca 2 – 2,2 % din PIB pe întreg anul 2012. E o performanţă extraordinară, dacă ţinem seama, pe de o parte, de evoluţia deficitului bugetar în ultimii ani, iar, pe de altă parte, de presiunile care existau asupra deficitului în mai, atunci când noul Guvern a fost învestit. Un Guvern de sorginte socialistă, preocupat mai ales să împartă avuţia, decât să o creeze, nu ar fi putut ajunge la această performanţă. Dar dominanta ideologică a guvernării USL, dacă va fi o astfel de dominantă, se va vedea pe termen lung, după alegeri.

A.C.: Facem afirmaţii ferme, în care ne încredem şi ne aşteptăm ca alţii să creadă convinşi în ele. Dar, s-a grăbit Crin Antonescu atunci când a declarat că-şi va da demisia din toate funcţiile politice dacă Traian Băsescu nu va fi suspendat?
V.V.: În politică nu e bine să-ţi creezi probleme, dacă nu le ai. Şi, îndeobşte, nu e bine să spui ce o să faci, căci contextul se schimbă. Crin Antonescu a dorit să dea o miză mai înaltă acestei dispute şi să o radicalizeze. Cel puţin în privinţa asta a reuşit.

A.C.: Unde credeţi că se situează USL în preferinţele electoratului? În ultimul timp se pare că a scăzut în procente. Ce a cauzat „o zdruncinare” a preferinţelor electoratului?
V.V.: Vor apărea în perioada următoare multe sondaje de opinie. Câtă vreme nu avem o autoritate care să verifice corectitudinea sondajelor ori să analizeze abaterile de la un sondaj la altul, fiecare va spune ce-l taie capul. Cine plăteşte, primeşte. Cheia acestor alegeri stă, de fapt, nu la USL ori la PCD, ci la PP-DD. Dacă acest partid ia un scor în jur de 10%, USL ia, fără probleme, peste 50%. Nu ştim, în acest moment, cum va evolua acest partid ciudat. Structurile sale teritoriale sunt deosebit de firave. Consilierii pe care îi are şi-au găsit, în cea mai mare parte, sălaş în siajul celorlalte partide. Aşa cum s-a mai întâmplat cu astfel de partide, nemulţumiţii din alte părţi ori interlopii care caută o protecţie politică, îşi negociază locurile parlamentare. Nu ştim, în acest moment, nici cum se va termina năzbâtia asta cu privatizarea Oltchim. Pentru Dan Diaconescu riscurile sunt destul de mari. Când o persoană ale cărei firme se află în pragul insolvenţei şi datorează statului milioane de euro se aventurează să promită zeci de milioane de euro (pe care, de altminteri, nu i le-a cerut nimeni) şi încă alte sute de milioane pentru cumpărarea unei mari unităţi economice pentru care nu are nici parteneri, nici expertiză, lucrurile se pot sfârşi prost. Aşadar, aici suntem. Când cineva spune: USL nu ia 50%, trebuie să aibă răspuns şi la întrebarea: Cine ia restul de 50% plus 1? Dar nu răspuns cu taxă inversă, ca în cazul sondajelor comandate.

A.C.: Punctual, unde consideraţi că s-a greşit în ultimii doi ani în ceea ce priveşte măsurile anti-criză?
V.V.: Nu s-a greşit în ultimii doi ani, s-a greşit în 2009. Un guvern format din două partide care rivalizau şi care doreau să câştige, fiecare, alegerile europene şi prezidenţiale, a fost ezitant şi a ignorat efectele crizei. În plus, a anulat toate măsurile anticriză pe care le luase Guvernul liberal, cu aplicare în 2009. Dacă în 2009 s-ar fi luat câteva măsuri de ajustare, nu ar mai fi fost nevoie ca în 2010 să se crească TVA şi să se taie salariile. Ulterior, Guvernul PD a fost prea puţin preocupat de îmbunătăţirea mediului de afaceri din România. Măsurile au fost sporadice (de pildă modificarea Codului Muncii, care era necesară) şi distorsionate de clientelism.

A.C.: De ce este actualul Guvern capabil să gestioneze România?
V.V.: Pentru că a îndeplinit ţinta de deficit, deosebit de ambiţioasă, în condiţii electorale şi rezistând tuturor presiunilor.

A.C.: V-aţi declarat susţinător al liberalismului economic. Există la noi? Sau când va fi practicabilă această noţiune în România?
V.V.: Eu, dintre doctrine, mă simt mai ataşat valorilor conservatoare. Orice noţiune este practicabilă câtă vreme nu aduce atingere bunelor moravuri şi nu face trimiteri extremiste. Acelaşi lucru este valabil şi pentru doctrine. Dacă la asta vă referiţi, liberalismul a fost cât se poate de practicabil şi de practicat în ultimii ani. Procesul de integrare europeană a însemnat un uriaş efort de liberalizare. Nu uitaţi, dintr-o ţară izolată, România a intrat în libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor într-o uriaşă piaţă europeană.

A.C.: Veţi candida la alegerile parlamentare din decembrie?
V.V.: O să candidez la Senat, în acelaşi loc în care sunt senator din 1996 încoace, adică la Iaşi. Cred că nu e frumos să pleci dintr-un loc în altul.

A.C.: Care ar fi cel mai de temut adversar pentru Varujan Vosganian?
V.V.: Dacă vă referiţi la ideologii, populismul. Dacă vă referiţi la campanie, mita electorală. Dacă vă referiţi la oameni, nu m-am temut de niciunul. Iar dacă vă gândiţi la ceva dinafara politicii, cred că cea mai mare suferinţă a oamenilor vine din lipsa de sens.
De aceea am căutat să îmi creez mereu motivaţii. Cum am spus în fraza de debut a romanului meu „Cartea şoaptelor”: „Eu sunt, mai ales, ceea ce n-am putut împlini.” Cu alte cuvinte, eu nu sunt mai ales ceea ce am făcut, ci ceea ce mai am de făcut. Omul e suma proiectelor sale.

A.C.: Există voci în interiorul PNL care îl acuză pe ministrul de Finanţe, Florin Georgescu de sabotarea activităţii OLTCHIM exact înaintea declanşării procedurii de privatizare. Sunteţi de aceeaşi părere cu cei care susţin acest lucru?
V.V.: Georgescu are un stil propriu, care nu se potriveşte mereu spiritului de echipă. E foarte bine să reduci deficitul, dar asta trebuie să se petreacă în condiţiile în care responsabilităţile fundamentale ale statului sunt îndeplinite.

A.C.: Şeful OPSPI şi-a dat demisia după avertismentul transmis de premier în urma privatizării eşuate de la Oltchim. Îl consideraţi vinovat pe Remus Vulpescu pentru modul în care a gestionat acest proces de privatizare? Este singurul vinovat în această ecuaţie?
V.V.: Nu mi-am propus să fac analiza activităţii acestui domn pe care nici nu-l cunosc. Acţiunile sale au fost, încă de când era preşedintele CA la Hidroelectrica, uşor atipice pentru un astfel de minister. S-ar fi potrivit, mai degrabă, unui DJ.

A.C.: Cât de oportună este, în acest moment, renegocierea posturilor din deconcentratele teritoriale la nivel central, sub dubla comandă Fenechiu-Dragnea?
V.V.: Fenechiu şi Dragnea, altminteri buni organizatori şi oameni devotaţi, nu comandă schimbările. Ele sunt generate de particularităţile din teritoriu. Ar fi cam caraghios ca, după ce am acuzat incompetenţa şi corupţie aparatului funcţionăresc pedist, să nu învârtim în jurul lui, precum maorii în jurul tabu-urilor, lăsându-l neatins.

A.C.: Sunteţi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, iar de-a lungul timpului aţi primit numeroase premii pentru literatură. Pe cine iubiţi mai mult? Pe poetul Varujan Vosganian sau pe politicianul liberal?
V.V.: Am început să scriu pe la cinci ani. Habar n-aveam pe vremea aceea de Rousseau sau de Alexis de Tocqueville. Eu cred că un poet e mai mare decât un ministru. Dacă eu nu eram ministru al Economiei şi Finanţelor, s-ar fi găsit mulţi alţii, o adevărată buluceală, să ocupe această funcţie. Dar dacă eu nu mă năşteam, poeziile pe care le-am scris nu le-ar fi scris niciodată nimeni. Cel care poartă unicitatea fiinţei umane, cel mai mare dar pe care îl avem, este poetul.

A.C.: Motto-ul care îmi sare în ochi, răscolindu-vă cuvintele pe care le înşiruiţi pe site-ul personal spune aşa: „Legea pedepseşte crima, nu păcatul”. Aş dori să-mi explicaţi un lucru. România are „criminali” politici sau doar păcătoşi?
V.V.: Ca orice societate, România are criminali de toate felurile. Pe unii trebuie să-i judece justiţia, pe alţii trebuie să-i judece electoratul.

A.C.: Se spune că nu uităm niciodată de unde plecăm. Povestiţi-mi cele mai frumoase întâmplări care vă leagă de Craiova, oraşul dumneavoastră natal.
V.V.: Mergeam cu bunicul în parc, la Sf. Dumitru, acolo unde el juca tabinet. Mă dădeam iarna cu sania pe strada Mihai Bravul, care era înclinată. Pe vremea aceea zăpezile erau mai darnice cu copiii. Mergeam la meciurile Universităţii, să-i văd pe Oblemenco, Strâmbeanu şi Velea. Mă plimbam cu barca în Parcul Romanescu. Erau nişte nuferi superbi acolo.

A.C.: Care este cea mai importantă misiune care credeţi că v-a fost încredinţată, dacă pot spune aşa? Dar cel mai mare eşec pe care a trebuit să-l gestionaţi?
V.V.: Dacă ar fi să rezum viaţa mea doar în două propoziţii aş spune aşa: „În vremea vieţii mele am aflat cât e de greu să fii întemniţat. Şi, mai ales, am aflat cât e de greu să fii liber”.

A.C.: Dacă aş fi fost fiica dumneavoastră şi mâine v-aş fi anunţat că vreau să intru în politică, ce m-aţi fi sfătuit prima dată?
V.V.: Să pui mâna pe carte. Ca să ai ceva care e numai al tău şi pe care nu ţi-l poate lua nimeni.

A.C.: Mi-a plăcut foarte mult volumul de poezie „Iisus cu o mie de braţe”. Cred că îmbină suferinţa cu nevoia de puritate. Face trimitere către martirii din decembrie 1989 şi, într-un fel, potoleşte puţin din setea cu care mulţi oameni se întorc să deschidă acea „rană” a revoluţiei. Realizez rolul metaforei din titlu, dar vreau să vă întreb ceva ca un copil care nu ştie prea multe: dacă Iisus ar avea o mie de braţe şi s-ar uita azi în jos, spre noi toţi, la ce ar trebui să le folosească?
V.V.: Iisus, ar fi suficient să ne dea câte o mână la fiecare. Întâi, să simţim că nu suntem singuri. Şi în al doilea rând, să învăţăm că o strângere de mână face mai mult decât o sută de legi şi de contracte. Onoarea şi iubirea sunt coordonatele carteziene ale unei vieţi care merită trăită.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...