Sub Lupă

Percheziţii la contrabandiştii cu ţigări din Suteşti

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Suteşti, sprijiniţi de cei de la Poliţia municipiului Drăgăşani, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul Rutier şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale au efectuat vineri dimineaţă un număr de 5 percheziţii domiciliare într-un dosar de contrabandă cu ţigări.

Două femei din localitatea Suteşti sunt bănuite cu privire la săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări.

Din actele administrate pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au constatat că persoanele au săvârşit, în mod individual, infracţiunea de contrabandă simplă, respectiv au comercializat într-un mod ascuns atât de acasă, cât şi prin intermediul unor magazine, mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, respectiv pachete cu ţigări marca MARBLE Filter de Luxe, de contrabandă, netimbrate cu banderole de marcaj fiscale emise de autorităţile române.

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani.

În baza mandatelor de percheziţie domiciliară emise la data de 07 februarie a.c. de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Drăgăşani şi pentru probarea întregii activităţii infracţionale, poliţiştii au descins în această dimineaţă la locuinţele celor două femei, la domiciliul unei alte persoane participante la infracţiune, precum şi la două din punctele de lucru ale firmelor administrate de acestea.

În cadrul acţiunilor, au fost identificate mai multe pachete de ţigări de contrabandă, marca MARBLE, iar cele 2 femei au fost duse la sediul poliţiei în vederea cercetărilor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...