Un an şi o lună de guvernare. Două guverne date jos de propriile partide, 3 premieri, 3 programe de guvernare diferite, colaps economic, ordonanţe retrase, haos în justiţie, cetăţenii în stradă. Din 724 de măsuri asumate în programul de Guvernare, PSD a reuşit contraperformanţa de a realiza doar 33 de măsuri (5%), de a îndeplini parţial doar 96 de măsuri (13%), iar restul de 595 (82%) sunt neîndeplinite.
Din păcate pentru ţara noastră, într-un singur an, guvernarea PSD – ALDE a bătut record după record, reuşind să distrugă toate perspectivele pozitive şi să transforme administrarea ţării dintr-un automobil al cărui motor pornea la prima cheie într-un ”trabant” fără viteze de dezvoltare, condus fără direcţie, haotic, când din laboratoarele situate în Kiseleff, când de la Palatul Victoria. Atât în plan extern cât şi în interiorul ţării, încrederea că România se îndreaptă într-o direcţie corectă este la cote minime. Conform celor mai recente sondaje, aproape 80% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Rata sărăciei continuă să fie ridicată. Una din patru persoane, adică peste 5 milioane de români, sunt sub pragul sărăciei. Statisticile mai arată că 1 din 9 români părăseşte ţara.
Coaliţia PSD – ALDE a câştigat alegerile din 2016 cu un program de guvernare care promitea românilor un nivel de trai mai bun prin majorarea salariilor şi pensiilor şi, în acelaşi timp, o reducere semnificativă a taxelor şi impozitelor. După un an de guvernare PSD - ALDE, cei care au îndrăznit să creadă în promisiunile lor electorale au constatat că cele mai multe dintre acestea s-au dovedit a fi minciuni. Ba mai mult, chiar au fost adoptate măsuri contrare programului de guvernare anunţat. Preţul alimentelor este în continuă creştere, cursul valutar urcă vertiginos, la fel ca preţul utilităţilor, combustibilului, creditelor şi inflaţia. Programul iniţial al PSD a devenit o fraudă, poate cea mai mare fraudă electorală din istoria postdecembristă.
Guvernul Dăncilă anunţă un dezastru pentru România, fiind unul rezultat din negocierea ca la tarabă dintre baroni. Prim-secretarii de partid şi-au împins în executiv reprezentanţii şi fiecare va avea de acum tributul său.
PSD priveşte ţara ca propria tarla, nu există niciun argument că s-ar gândi la bunăstarea populaţiei sau asigurarea unui trai decent. Totul se reduce la interesul personal sau de grup. Şi prim secretarul de partid a prezentat situaţia cel mai bine: “Pentru că putem!” Mai presus de Constituţie, de legile acestei ţări, EI POT! Într-o continuă golăneală politică, PSD se comportă ca o haită de hiene la cadavrul democraţiei româneşti! Uniunea Europeană ne trage de mânecă şi transmite cele mai negative semnale. Gruparea PSD- ALDE continuă autist, ducând ţara spre un dezastru inevitabil. “Pentru că ei pot!“
Deznodământul acestui coşmar stă în reacţia cetăţenilor, cei care s-au alăturat apelurilor opoziţiei şi preşedintelui în sancţionarea derapajelor actualei guvernări.
Anul marelui centenar ne surprinde mai dezbinaţi ca niciodată. O sută de ani de existenţă ai statului român, cu lecţii de politică, diplomaţie şi decizii istorice, la care, din păcate, PSD a rămas repetent. Rămâne de văzut care este preţul pe care îl vom plăti cu toţii şi dimensiunea consecinţelor cauzate de amatorismul guvernării PSD-ALDE.
Senator, Romulus Bulacu