Situaţie comică la o primărie din judeţul Dolj. Supărat la culme că şoferul primăriei, concediat în urmă cu doi ani de edil, a câştigat în instanţă procesul şi s-a întors la muncă, i-a amenajat un birou pe holul instituţiei, unde stă în frig pentru că nu există nicio sursă de încălzire. Mai mult decât atât, l-a trimis să conducă o maşină ruginită, care stă pe butuci din lemn, sprijinită de nişte tomberoane de gunoi.
Virgil Calotă a fost concediat în urmă cu doi ani din funcţia de şofer pe motiv că nu avea permis pentru categoria D să conducă şi microbuzul şcolar, ci doar pentru maşina primăriei, o Dacia Papuc. Şoferul l-a dat în judecată pe edil şi a câştigat procesul pentru că el fusese angajat doar pentru a conduce Dacia Papuc, iar în ianuarie s-a întors la muncă. Numai că, supărat la culme, edilul s-a răzbunat pe el, i-a interzis să stea în birourile angajaţilor şi i-a amenajat un birou pe hol, în frig. „Unde aţi stat în tot timpul ăsta dacă nu aţi avut maşină?” “Pe holul primăriei.” “De ce?” “Acolo a spus domn primar... nici acolo de multe ori nu mă lăsa. Dacă puteam să stau undeva în spatele primăriei...”, se plânge şoferul.
Viceprimarul localităţii face haz de necaz şi spune că nu ar trebui să se plângă pentru că nu a fost chiar aşa frig în ultimele zile. „Nu ai atestat nici să stai pe scaun. Ai atestat să stai pe scaun? Nu ai atestat nici să stai în birou. Eu nu i-am interzis când îi e frig să vină să se încălzească. Zilele astea nu a fost aşa frig şi ca şofer stai câteodată şi mai în frig”, spune Vioreş Ţirei, viceprimarul din Secu. Scandalul dintre şofer şi primar a ajuns şi în atenţia poliţiştilor, care au întocmit un dosar penal după ce acesta din urmă nu a vrut să-l primească la serviciu din nou pe şofer, deşi avea o hotărâre judecătorească.