Primăria din Râmnicu Vâlcea ar putea să plătească două milioane de euro, daune morale, unor familii din cartierul Copăceni, ale căror rude au murit sfâşiate de câinii maidanezi. Primarul recunoaşte că este foarte posibil ca procesul să fie câştigat de cele două familii, însă aşteaptă să vadă ce va decide instanţa cu privire la valoarea daunelor. În anul 2012, primăria a mai pierdut un proces cu o angajată a Maternităţii din Vâlcea muşcată de câini şi care a primit 100.000 de lei daune materiale.
Prima tragedie a avut loc în anul 2015, în cartierul Copăceni. O femeie a fost găsită sfâşiată de maidanezi. Familia cu greu a recunoscut-o, pentru că trupul nu mai avea cap. Familia bătrânei spune că nici un milion de euro dacă primesc despăgubiri nu poate echivala cu o viaţă pierdută. Deşi Primăria Râmnicului face eforturi să rezolve problema câinilor fără stăpân, imediat este criticată de asociaţiile care se ocupă de protecţia câinilor.
„Câinii sunt tot acolo. Din câte am auzit de la domnul care a găsit-o pe maică-mea, sunt tot acolo şi urmează să vedem ce se întâmplă. De ce nu se ia măsură măcar asupra acelor câini? Sunt două victime, dar mai pot urma”, spune Florica Şchiopu, fiica victimei.
În acelaşi cartier, la distanţă de un an, un alt bătrân în vârstă de 67 de ani a murit, în acelaşi loc, tot sfâşiat de câini. Şi familia acestuia vrea daune morale de un milion de euro. Oamenii spun că niciodată de la tragedie nu au fost căutaţi de cei de la primărie, dar speră să câştige procesul.
„Noi aşa sperăm. Dar acum nu ştiu. Vă mai amintiţi cum a fost atunci? Vai de noi, îl văd tot în faţă. Că eu l-am găsit şi cu nora lui, atât că nu am putut să ne apropiem de el din cauza câinilor”, spune Florica Drăgănescu, sora victimei.
Cele două familii se judecă acum la Tribunalul din Vâlcea şi speră să câştige procesul. Chiar şi primarul spune că este posibil ca primăria să piardă acest proces.
În anul 2012, o angajată de la Maternitatea din Vâlcea a câştigat procesul intentat primăriei şi a obţinut 100.000 de lei, daune morale.