Marele Anton Pann, cel căruia îi datorăm, noi, râmnicenii, atât de mult, este creditat cu o vorbă de duh, atât de actuală şi în zilele noastre: ”Dacă nema putirinţă, ce mai chichirez gâlceava?”, sau, mai pe înţelesul tuturor, dacă tot nu eşti în stare de nimic, de ce mai faci gălăgie degeaba?
Este o vorbă care nu a ajuns, se pare, şi la unii mari ”strategi” ai PNL-ul vâlcean, care au pus în fapt de seară de o şedinţă unde au dat naştere, cu cazne, unor ”fluturaşi” ce urmează să fie multiplicaţi masiv şi împrăştiaţi prin întreg Râmnicul.
În care ”fluturaşi” sunt acuzat de tot felul de bazaconii, printre care:
- Achiziţia la ”preţuri aberante” a unor elemente de mobilier din zona centrală. Probabil că memoria celor de la PNL Vâlcea se resetează singură la intervale scurte de timp, altfel nu îmi explic cum aceştia mă acuză de o achiziţie iniţiată în mandatul fostului primar PNL Emilian Frâncu şi finalizată înainte ca eu să câştig alegerile locale!
- Calitatea slabă a serviciilor publice, cu accent pe serviciul de colectare a gunoiului. Probabil din aceeaşi cauză de mai sus, se trece sub tăcere faptul că întocmirea caietului de sarcini şi licitaţia în urma căreia a fost selectat operatorul local al serviciului de salubritate datează din aceeaşi epocă de glorie începută de fostul primar PNL al municipiului şi încheiată de interimatul adjunctului său.
- Sunt acuzat de haosul în circulaţia auto din municipiu. Aici da, mă recunosc vinovat că am avut ”ghinionul” de a ocupa funcţia de primar al Râmnicului într-o perioadă în care, urmare a unei relaxări fiscale iniţiată de Guvernul României, mii de râmniceni au avut posibilitatea să îşi cumpere o maşină şi să aglomereze, astfel, Râmnicul. Evident, nu se spune niciun cuvânt despre investiţiile iniţiate tot de mine şi menite să fluidizeze traficul auto prin oraş, între care se numără prelungirea bulevardului Tineretului spre Nord, proiectul de realizare a bretelelor la pasajul Tudor Vladimirescu, sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Republicii şi Decebal, investiţia deja finalizată şi proiectul de sistematizare stradală din zona Dedeman - pasarela Râureni, recentrarea sensului giratoriu din capătul străzii Dacia şi relocarea trecerilor de pietoni din apropiere, iniţierea mutării sediul Vămii în afara oraşului şi eliminarea traficului greu din oraş şi multe altele.
- Mai sunt acuzat de risipa banilor pe evenimente publice şi se menţionează ”Balul Primăriei” şi concertele organizate în ultima perioadă în oraş. În ceea ce priveşte ”Balul Primăriei”, acesta este un eveniment în cadrul căruia sunt apreciate în mod public rezultatele deosebite obţinute de membrii comunităţii în diverse domenii de activitate: economic, cultural, social, administrativ, sportiv, învăţământ etc., altfel spus, este o modalitate prin care comunitatea locală mulţumeşte personalităţilor care i-au făcut cinste şi faimă prin activitatea desfăşurată pe parcursul unui an întreg. Cât despre concertele organizate în Scuarul Mircea cel Bătrân, aici ”fluturaşul” penelist insultă miile de râmniceni care s-au bucurat şi au apreciat aceste evenimente publice, participând în număr mare şi dând dovadă de un comportament superb la concertele celor mai în vogă vedete ale momentului, la spectacolele de colinde, la piesele de teatru, la concertele corale, la animaţii pentru copii şi la multe alte evenimente pentru toate gusturile.
- Însă, pe de altă parte, acelaşi ”fluturaş” penelist mă ceartă că nu mai accept risipa banului public pe unităţi şcolare care funcţionează la sub jumătate din capacitate. Mă ceartă că doresc să reorganizez prin divizare – nu să desfiinţez! – două unităţi şcolare astfel încât, printr-o justă repartizare, gradul de ocupare al liceelor tehnice rămase să crească până aproape de normal, iar cheltuielile cu întreţinerea acestora să fie, astfel, pe deplin justificate. Cât priveşte interesele imobiliare, aici mă recunosc vinovat: în calitate de primar al municipiului, am interesul imobiliar ca, printr-un schimb avantajos pentru comunitate, Râmnicul să primească 24 de hectare de teren pe care să îşi construiască viitoarea dezvoltare. Sunt vinovat că privesc destinul acestui oraş într-o perspectivă atât de amplă încât pe unii, mai mărunţi şi limitaţi în gândire, îi apucă ameţeala.
- În fine, mai sunt învinovăţit de creşterea impozitelor şi taxelor locale începând cu anul 2018. Aici trebuie să precizez că aceste impozite şi taxe nu au crescut absolut deloc în ultimii ani, măcar gradual, aşa cum s-a întâmplat în cele mai multe oraşe din ţară. De ce? Întrebaţi-i pe foştii primari; pe unul îl găsiţi în rândul partidului Dumneavoastră! De asemenea, mai trebuie spus că această majorare vine pe fondul unor recente măriri de pensii, creşteri de salarii în sectorul public şi este concomitentă cu o reducere a impozitului în sectorul privat de la 16 la 10%. Altfel spus: se cer bani de acolo de unde s-au dat în plus. Această scădere a impozitului afecta şi bugetul local, de aceea măsura luată, în consecinţă, a fost aceea de creştere a taxelor şi impozitelor. Principalul motiv pentru această măsură o reprezintă necesitatea ca în Râmnic să fie continuate şi demarate investiţii vitale pentru comunitate. Nu eu ar trebui să îi învăţ pe distinşii liberalii de Vâlcea că orice comunitate îşi stabileşte mai întâi obiectivele şi apoi îşi strânge, de unde şi cum poate, banii necesari pentru concretizarea acestora. Politica lui ”hai să vedem ce putem face cu banii pe care îi avem” este una păguboasă, de cârpeală şi fără viitor. Eu nu pot gândi aşa, iar Râmnicul nu se poate dezvolta durabil în felul acesta!
Acestea fiind spuse, liberalii vâlceni pot da drumul acum la copiatoare şi să înece oraşul cu fluturaşii lor mincinoşi: am încredere că râmnicenii au capacitatea şi bunul-simţ să distingă falsul de adevăr, să sesizeze manipularea grosolană şi să-i sancţioneze, acum sau la următoarele alegeri, pe cei care, în lipsa oricărei putinţe, stau pe marginea drumului şi aruncă cu noroi în cei care au ales să facă ceva bun pentru acest oraş minunat.
Mircia Gutău, Primar