Opinii

 

Despre naşterea mitului hiperboreic

Encomiastic şi inefabil structuralizat ontologic, pe polii carismatico-urmuziane, Nelu Predescu, profesor de cotire în „stele râmnicene” şi-n behaviorism başkir est-european, poate fi oracolul, algoritmul metafizicii jaspersiene şi hartmaniene, în sensul că el, actantul de eleuterehie şi maieutică metabolică/nostructuralisă, este, în realitate, un mirobolant dotat cu sintagme pline de substanţă, heideggeriană şi ciclopic-holistă (gen Soren Kierkegaard, dar cu custură la brâu!), care plonjează, ca o monadă, în epitoma inafabilului fiinţei şi nefiinţei!

În mijlocul unui roz-violet „joc secund şi balcanic”, Domnia sa aserţionează involuntar o religiozitate halucinantă, care îl sublimează, dându-i acel limbaj kratofanic, ce se vrea de substanţialitate şi de psihanaliză deconceptualizată, hieratică şi , transcendentală, dar apofatică, ce zdruncină, adesea, hermeneutica lui Marino şi desubstanţializează scriitorimea vâlceană, unde, se crede, s-ar fi născut şi copilărit Orfeu.

El nu este un fenomen abstract, şi nici un transcedental himeric şi lycurgic, ci mai degrabă un spartan oratoric, am putea spune, care spulberă orice critic vâlcean (chiar naţional!) prin acea fandare coridiană, cu pânză purpurie, imperial-romană, ca o prelungire a anticului Seneca înspre deducţiile neroiste, ci nicidecum un minimalist exploziv şi kafkian, în acelaşi timp, de vreme ce el declanşează instantaneu eseuri epistemologice, în care semiotica devine o metaforă de zmeură de Bărbăteşti şi de pictură renascentistă de la Mânăstirea Surpate, unde catapeţeasma respiră poetic!

Trebuie să recunosc că, dacă-n spaţiul vâlcean n-ar exista un critic transcedental de anvergura d-lui Nelu Predescu, atunci ar fi posibil ca toţi scriitorii locali, conjecturând asupra sacrului metafizic, să-i reorienteze vizionarismul, întru redefinirea fiinţei şi învăţarea unui limbaj cu „adaus de sens”, întrucât Râmnicul s-ar scufunda, defel, într-un logos nefiinţător, empiric şi hirsut!

Atâta timp, însă, cât acest sferoid luminos, cu stabilitate patrupedică, actant mirobolant şi heideggerian, cultic şi teofanic, în egală măsură, ne aşază logosu-i impecabil pe trepiedul barbar al lipsei noastre de inteligenţă şi de cultură, atunci de ce n-am crede ca Domniei Sale încă nu i-am găsit (aşa cum ar fi trebuit!), granitul din care să-i cioplească chipul!

Cum înţelegerea eclesiastică a firii umane e grav încălcată de politicieni, poate că ar fi bine să urmăm sfaturile „lingvisticului turn”, şi anume sfaturile sale, referitoare la „capacitatea unui vorbitor de a stăpâni regulile unei limbi”.

Aşadar, urmând calea logocentrismului teoriei lui Darwin, în curând noi, vâlcenii, ne vom lumina, structurându-ne stilistic, în limitele parametrilor substanţiali, totuşi!

Dincolo, însă, de faptul că (trebuie s-o recunoaştem!) dl. Nelu Predescu este descartesianul care „cujetă”ardeleneşte şi se-nfoaie, scriptic, olteneşte, rămâne argumentul ontologic, censoric vâlcean, forte, a cărui inginerie textuală aparţine inefabilului artistic, mirobolant, augustinian şi nietzschean, şi care pulseaza mareele sofismului pluralist, modern şi de o raţionalitate senină.

Ad perpetuam rei memoriam!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...