Poliţiştii din Vâlcea au efectuat 3 percheziţii la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 50.000 de euro, prin evaziune fiscală.
Joi dimineaţă, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au efectuat percheziţii în Râmnicu Vâlcea şi în comuna Ioneşti la sediul social şi la punctul de lucru ale unei societăţi comerciale, precum şi la locuinţele a două persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în domeniul comerţului cu produse alimentare.
La acţiune participă şi luptători de la acţiuni speciale şi criminalişti din Vâlcea.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi vizează ridicarea şi verificarea documentelor contabile ale unor operatori economici.
În fapt, în perioada 2009-2014, persoanele bănuite s-ar fi aprovizionat de la 14 societăţi comerciale cu produse alimentare, bunuri pe care, ulterior, le-ar fi comercializat, fără a înregistra în evidenţa contabilă veniturile realizate.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat, în această fază a cercetărilor, la 50.000 de euro.