Inedit

Acatiste bonus pentru enoriaşii cu taxe plătite la zi

Preoţii Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Craiova au recidivat. Deşi au fost sancţionaţi anul trecut de Mitropolia Olteniei, şi anul acesta au trimis enoriaşilor în cutiile poştale fluturaşi în care îi stimulau să plătească taxa anuală la biserică în valoare de 50 de lei. Bonus, primesc un acatist.

Toţi enoriaşii din parohia „Sf. Ioan Botezătorul” s-au trezit şi anul acesta cu scrisori în cutia poştală - erau anunţaţi să plătească contribuţia la biserică în valoare de 50 de lei. În schimbul banilor, în plus, primeau un bonus - puteau da, gratis, un acatist pentru sănătatea familiei. Oamenii sunt revoltaţi. „Nu mi se pare normal că orice om, dacă vrea să dea, dă. Şi aşa, fără să i se ceară. Spune că în cuantumul contribuţiei puteţi lăsa şi un acatist. Nu, eu dacă vreau să dau acatist, am o biserică specială la care mă duc. E milogeală asta”, spune Doru Papură, enoriaş.

Cei doi preoţi ai bisericii au fost sancţionaţi şi anul trecut pentru că au trimis aceşti fluturaşi enoriaşilor, însă asta nu i-a împiedicat să o facă şi anul acesta. Ei susţin că au acordul Mitropoliei. „Nu am făcut-o de unii singuri, fără niciun fel de aprobare. Părintele a spus că totul e legal, totul e corect să mergem să trimitem aceste fluturaşe. Nu am forţat pe nimeni. Ei ştiu”, spune Cristin Sperlea, preot.

Reprezentanţii Mitropoliei Olteniei îi contrazic şi spun că vor lua măsuri. În parohia din cartierul Craioviţa sunt 2.000 de enoriaşi.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...