Primăria municipiului Slatina anunţă lansarea concursului ”Slatina 650” cu ocazia împlinirii a 650 de ani de atestare documentară a localităţii, eveniment ce va fi celebrat printr-o suită de manifestări în perioada 20-24 ianuarie.
Astfel, toţi cei care vor dori să se alăture sărbătorii comunităţii slătinene, din orice colţ al lumii s-ar afla, o vor putea face până la finalul acestei luni prin transmiterea unui simplu mesaj sau fotografie pe Facebook folosind hashtagul #slatina650. Locuitorii municipiului Slatina care doresc să participe la concurs pot posta de asemenea pe Facebook fotografii mai vechi sau mai noi cu diverse locuri de pe raza municipiului cu precizarea că, la fiecare asemenea postare – la finalul sau începutul ei, va trebui să scrie hashtagul #slatina650.
Cele mai frumoase mesaje, cele mai grăitoare fotografii, cele mai inspirate imagini din istoria municipiului vor fi premiate de Primăria Slatina până la finalul lunii ianuarie. Detaliile despre premiere vor fi anunţate din timp. Totodată, amănunte despre concurs pot fi aflate şi pe site-ul ”www.slatina650.ro”, care tocmai a fost lansat de Primăria Slatina în onoarea sărbătoririi în acest an a 650 de ani de atestare istorică a municipiului, programul complet al manifestărilor putând fi consultat pe site-ul instituţiei www.primariaslatina.ro. Foloseşte #slatina650 de oriunde ai fi în lume şi vei fi premiat!