Urzici, dragavei, spanac ceapă verde şi ridichii de primăvară, încă din ianuarie pe tarabele din pieţele din Craiova. Specialiştii spun că a fost posibil ca acestea să apară în pieţe înainte cu 3 luni datorită temperaturilor foarte mari de afară, undeva la 14 grade. Comerciaţii susţin că niciodată nu au ieşit aşa devreme cu trufandalele de primăvară pe tarabe.
Apariţia urzicilor şi legumelor de primăvară... în ianuarie pe tarabele din pieţele din Craiova a suprins pe toată lumea. Atât pe comercianţi, cât şi pe clienţii cărora nu le vine să creadă că aceste legume apăreau de obicei în martie în pieţe. „În martie, pe 15 de martie, începeam. Cu florile, cu urzicile. Acum, în ianuarie, nu am vândut niciodată. Am aproape 60 de ani şi nu am vândut, maică”, spune un comerciant. Specialiştii susţin că temperaturile ridicate au făcut ca aceste legume şi zarzavaturi să apară pe tarabe. „Temperaturi mai mari cu 5,8 şi 10 grade în anumite zone ale Olteniei. Aceasta a făcut posibilă apariţia sau posibilitatea cultivării legumelor timpurii. Aşa cum aţi amintit, salată, spanac. Acest fapt este unul îmbucurător în prima fază”, spune Viorel Vatamanu, agrometeorolog. O pungă cu urzici se vinde în pieţele din Craiova cu 2 lei, iar legătura de ridichii, salată verde şi ceapă verde, 1 leu.