Au furat donaţiile pentru familiile nevoiaşe. S-a întâmplat la Filiaşi, judeţul Dolj, unde un container plin cu haine care urmau să ajungă la familile sărace a fost golit de un grup de femei. Acestea au băgat în container un copil care le-a ajutat să scoată hainele, după care le-au încărcat într-o maşină şi s-au făcut nevăzute.
Câţiva martori au imortalizat momentul şi pozele au ajuns acum la poliţiştii din Filiaşi, care au deschis dosar penal pentru furt şi acum încearcă să dea de urma infractoarelor. Aşa au acţionat femeile, la sfârşitul săptămânii trecute, în plină zi, chiar în faţa Primăriei din Filiaşi, unde este amplasat containerul. După ce au scos câţiva saci cu haine, au încărcat o maşină şi s-au făcut nevăzute. Oamenii din Filiaşi condamnă fapta acestora. „Copilul a scos tot, nu a rămas nimic. A băgat în trei saci şi le-au băgat în portbagaj”, spune Dumitru Roşu, un localnic.
Containerul amplasat de Primăria din Filiaşi era plin de haine în momentul în care femeile au acţionat. „Gestul este neplăcut. Oricine a avut nevoie de ceva şi s-a adresat asociaţiei a primit tot sprijinul necesar, iar dacă le-au luat să le comercializeze e şi mai urât”, spune Gheorghe Costeluş, primarul din Filiaşi.
Pozele cu suspectele au ajuns la poliţiştii din oraş, care au deschis dosar penal. Containerul a fost amplasat de Primăria din Filiaşi şi de un ONG din oraş încă de la începutul anului trecut, chiar în centrul oraşului. Hainele sunt sortate şi donate familiilor sărace atât din Filiaşi cât şi din localităţile limitrofe.