Administraţie

Primarul Gheorghe Melente şi preşedintele CJ Vâlcea caută soluţii pentru introducerea gazelor naturale în comuna Drăgoeşti

Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, s-a întâlnit vineri, 3 noiembrie, a.c., cu Gheorghe Melente, primarul comunei vâlcene Drăgoeşti, pentru a găsi împreună soluţii în vederea introducerii reţelei de gaze în localitatea pe care acesta o administrează.

La întâlnire a participat şi deputatul Ovidiu Ştefan Popa, care s-a interesat de această problemă la Ministerul Energiei. În urma discuţiilor, s-a stabilit ca în perioada următoare să fie semnată o adresă comună prin care să se solicite Ministerului Energiei sprijin pentru înfiinţarea unui sistem de distribuţie a gazelor naturale în această zonă.

„Semnalele venite din teritoriu, referitoare la nevoia stringentă de introducere a unei reţele care să alimenteze cu gaz a comuna Drăgoeşti, m-au determinat să stabilesc o întrevedere cu primarul acestei comune, Gheorghe Melente, pentru a găsi împreună soluţii la acestă problemă. L-am ascultat pe primar, am aflat ce demersuri a făcut şi am stabilit ca, împreună, să semnăm o adresă către Ministerul Energiei prin care să arătăm importanţa introducerii reţelei de gaze în această comună, pentru dezvoltarea ei. Este imperios necesar să convingem că o astfel de investiţie este vitală pentru atragerea de investitori. Intenţionez, de asemenea, să constituim şi o delegaţie care să se deplaseze, în acest scop, la Guvern”, a declarat preşedintele Constantin Rădulescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...