Administraţie

Localitatea Mihăeşti tinde să devină zonă urbană

În condiţiile unei dezvoltări durabile, cu o infrastructură bună şi utilităţi, investitori care susţin financiar un buget local, dar şi social, comuna Mihăeşti păşeşte spre urbanizare. Administraţia locală se preocupă intens de înfiinţarea în localitate a serviciilor necesare comunităţii, iar acest lucru este deja demonstrat prin echiparea nu numai cu toate utilităţile, dar şi cu serviciile necesare unei comunităţi, cum ar fi supermarketuri, bancă de credit, două CAR-uri şi, în curând, se va înfiinţa şi un notariat.

“Avem chiar şi un investitor imobiliar care a construit case, pe care le vinde foarte repede. Oamenii vin la Mihăeşti pentru că au toate utilităţile, dar şi servicii. De curând, un investitor a cumpărat clădirea Federalcoop şi va înfiinţa un nou supermarket. S-a finalizat asfaltarea la câteva uliţe, iar în decembrie vom inaugura şi spaţiul pentru evidenţa populaţiei, se va înfiinţa şi un notariat, avem şi sistem de supraveghere video în toată comuna şi suntem pe finalizare cu sala de festivităţi de la căminul cultural, unde vom organiza o petrecere de revelion”, a declarat primarul Constantin Bărzăgeanu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...